Luntrea aurie/ de Eusebiu Camilar

Dar nopțile acestea, frumoaso, cum de sunt,

Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări…

Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind

Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind…

De-aseară se zărește, cu cârma spre Apus,

O luntre aurie, deasupra noastră, sus…

Așa ne urmărește de-aseară, pe-amândoi:

Stă drept deasupra noastră când ne oprim și noi!

O, poate că din luntrea ce ne țintește-așa

Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Și dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,

Cu luntrea aurie vom asfinți și noi.