Versiunea completă
ZF 24

Lupii

Adulmecă aerul din jurul lor și sunt tot timpul atenți să nu cumva să miște cineva surprinzător lângă și să fie nevoiți să se apere. Sunt zi de zi în reevaluare și în pregătire pentru mișcările pe care trebuie să le facă – sondează aici, sondează acolo, își calculează fiecare mișcare.

Sorin Pâslaru · 5 septembrie 2013 · 4 min de citit

Adulmecă aerul din jurul lor și sunt tot timpul atenți să nu cumva să miște cineva surprinzător lângă și să fie nevoiți să se apere. Sunt zi de zi în reevaluare și în pregătire pentru mișcările pe care trebuie să le facă – sondează aici, sondează acolo, își calculează fiecare mișcare.

Sunt în tensiune. Sunt în priză pentru că vin dintr-o lume crudă. Văd cum lângă ei cad unii de foarte sus. Se simt singuri. Câteodată sunt chiar pentru câteva clipe, văzând statui de business distruse în jur, înfricoșați că ar putea și ei să cadă.

Au construit și când se uită în spate, aproape că amețesc privind în jos de la ce nivel au plecat. Poate că unii sunt un soi de marionete crescute de oameni din structuri oficiale care știau butoanele și pârghiile de creștere, dar marionete abile, cu ochii-n patru, călite. Nesiguranța i-a creat și le-a dat instincte de vânătoare cum nu vezi la managerii din corporațiile secolului XXI. Iar cei care au depășit criza sunt și mai duri.

Nenorocirea este că, aflați la vânătoare permanentă, aproape că își pun în pericol construcțiile pe care le-au realizat. Construcția i-a lăsat fără respirație, le-a consumat oxigenul pentru a se așeza relaxat în poziția pe care au dobândit-o. Poate cu ilegalități, dar sigur cu efort și determinare.

Douăzeci de ani de luptă, douăzeci de ani de reașezare în fiecare zi și ajustare a pozițiilor l-au făcut pe fiecare să se retragă în sălașul lui și să privească cu mare suspiciune orice deschidere. Au acționat în subteran, au preferat discreția. Însă după cinci ani de criză, uzura aproape că îi face să-și piardă încrederea în ei, cea care i-a condus pe culmi.

Realizează pe zi ce trece că trebuie să se uite în jur și să iasă la suprafață. Au nevoie de susținere, ei, care au preferat tot timpul să fie în spate.

Pentru probleme care într-un mediu așezat de business se pun pe masă în conferințe și devin teme pentru institutele de cercetare în economie, ei trebuie să găsească o rezolvare din telefoane. Nu realizează sau abia acum realizează că anvergura la care au ajuns în business este subiect de politică de stat. Iar dacă au această perspectivă, simt că nu au cu cine să discute. Nu au contrapartidă printre oficiali, pe care îi văd prădători și fără viziune. Ei au avut viziune în business și ar vrea oameni de stat cu viziune, dar de unde să îi iei?

Simt că au nevoie de sprijin, simt că ceea ce fac ei, într-un fel, nu le mai aparține, ci aparține societății și economiei, simt că misiunea lor este mai mare decât aceea de a rezista pe piață și a-și dezvolta compania și liniile de business cu orice preț, dar nu știu în ce direcție să caute suport.

Faptul că nu au construit destule punți în jur în tot acest timp, că nu au căutat să cunoască, să întrețină și să dezvolte, ci doar să extragă din mediu ceea ce le-a fost necesar îi face acum neputincioși în a acționa în sensul interesului comun de dezvoltare, de a-și așeza construcția în aceea mai mare a unei misiuni cu o țintă care să depășească orizontul vieții lor.

Este o criză de creștere și de asumare a unei responsabilități. Este o zbatere de care practic va depinde supraviețuirea României din punctul de vedere al antreprenoriatului local în următorii 20 de ani.

Pur și simplu benzina cu care au funcționat până acum – foamea care i-a mânat să rupă și să smulgă ca să trăiască – s-a terminat. Ei sunt acum organismul din care rupeau pentru a ajunge ceea ce sunt astăzi și de aici înainte misiunea lor este să întrețină acest organism în ordine. Au devenit prizonieri într-o construcție care îi depășește și trebuie să-și ajusteze orizontul să vadă mai departe, iar ca să vadă mai departe trebuie să se uite în jur către cei care până acum îi vroiau distruși.

Cucerind centrul, realizează câtă nevoie au de a se întreba unii pe alții încotro și cu ce resurse. Și în seria întrebărilor se așază încă una fundamentală – dacă și-au pregătit din timp o succesiune viabilă, dacă au pe cine să se bazeze.

Lupii acumulărilor anilor ’90 devin oameni. Vor să fie înțeleși, vor să înțeleagă evoluțiile și dintr-o dată sunt puși în situația de a face lucruri pe care nu le acceptau până mai ieri. Au deschis ochii către o lume pe care acum realizează că ar fi construit-o altfel.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.09.2013

Citește și