Lupta cu pierderile: Volksbank a concediat 170 de angajați
Volksbank, care a încheiat anul trecut cu pierderi de circa 95 mil. euro după standardele internaționale de raportare, a hotărât să desființeze aproape 170 de posturi în contextul măsurilor de restructurare prin care încearcă să-și redreseze situația financiară.
Volksbank, care a încheiat anul trecut cu pierderi de circa 95 mil. euro după standardele internaționale de raportare, a hotărât să desființeze aproape 170 de posturi în contextul măsurilor de restructurare prin care încearcă să-și redreseze situația financiară.
Banca a prevăzut acordarea de plăți compensatorii de 809.500 lei pentru această concediere colectivă, banii fiind alocați pe baza salariului de bază al fiecărui angajat în luna de dinaintea preavizului.
Este una dintre cele mai importante restructurări de personal din sectorul bancar, după ce bancherii au tot amânat astfel de măsuri.
Pe lângă faptul că a avut cele mai mari pierderi de pe piață în 2011, Volksbank continuă să fie afectată de procesele intentate de clienții care acuză clauze considerate abuzive din vechile contracte de credit. La sfârșitul anului trecut banca era implicată în 2.638 de litigii privind protecția consumatorilor, din care 751 au fost soluționate irevocabil în favoarea clienților și pentru care a fost constituit un provizion de 21,6 mil. lei (5 mil. euro). În cursul lui 2011 au fost înregistrate 1.364 de litigii noi în principal din cauza clauzei care permitea băncii să modifice dobânda în funcție de piață și a așa-numitului comision de risc.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026