Luptă electorală pentru 44 miliarde de lei, bugetele locale într-un an de zile

În câteva săptămâni se declan­șează marea bătălie pentru alegerile locale, o miză de peste 40 mld. euro, cât vor însemna veniturile administrației locale în patru ani cât este mandatul aleșilor locali – primari, consilieri locali și județeni, șefi de consilii județene.

Veniturile administrației locale au crescut masiv în ultimii 10 ani – de la 6, 2 mld. lei în anul 2000 și 19 mld. lei în 2005 la 43,9 mld. lei în 2010, adică la10 mld. euro. Înmulțit cu patru ani cât este mandatul aleșilor locali înseamnă 40 mld. euro. Iată, așadar, adevărata miză pentru care partidele se vor lupta în cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale – comune, orașe municipii, județe – câte are România.

Cheltuielile administrației publice au ținut pasul cu veniturile – de la 6,2 mld. lei în 2000 la 41,2 mld. lei în 2010. Așadar, miza este cine și cum cheltuiește 10 mld. euro anual.

Datele Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Administrației arată că o treime din aceste venituri merge spre plata salariilor celor în jur de 680.000 de angajați din administrația locală – 13,5 mld. lei în 2010, la venituri totale de 43.9 mld. lei. Restructurări s-au făcut și în administrația locală, dar nu masiv. În jur de 20.000 de oameni, potrivit statisticilor, au plecat în urma restructurărilor – erau 703.000 de angajați în administrația locală înainte de aceste restructurări.

Ca pondere în cheltuieli, cele cu personalul din administrația locală le urmează pe cele cu bunurile și serviciile.

Administrația locală cumpără bunuri care ajung la aproape un sfert din veniturile ei. A cumpărat bunuri și servicii în 2010 de 2 mld. euro (8,5 mld. lei). Aleșii sunt cei care decid ce cumpără și de la cine. Iată, așadar, miza dublă, pentru că sunt sute de exemple în care șefii de comune, orașe, județe au fost descoperiți că fac achiziții prin propriile firme sau prin cele ale rudelor.

Dar administrația locală se și împrumută. Dacă în anul 2000 împrumuturile administrației erau aproape de zero (3,3 mil. lei), în 2011 ele au însemnat 13,7 mld. lei (3 mld. euro). Datoria publică locală înseamnă, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, 5,6% din întreaga datorie publică. Așa se face că anual administrația publică cheltuiește doar pe dobânzi în jur de 750-800 mil. lei.

Sunt bani mulți în mâna administrației, proveniți din taxe locale, dar și din banii colectați la nivel central – din cotele defalcate pe impozitul pe venit și TVA. Și totuși la intervale regulate, administrația centrală sare în ajutorul administrației locale.

Guvernul a alocat în urmă cu puțină vreme administrației locale aproape 150 mil. euro pentru a o ajuta, cum s-a spus, să-și plătească datoriile sau lucrările începute, iar aici intervine vechea problemă a mitei care s-ar da în teritoriu având un singur scop: chiar câștigarea unor astfel de alegeri. Apoi, după ce sunt câștigate, jocurile sunt deja făcute pentru că aleșii locali iau în mână pâinea și cuțitul.

Populația României a scăzut în ultimii 10 ani cu 12%. Numărul consilierilor locali este stabilit de legea administrației publice locale în funcție de numărul locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale. De la nouă consilieri pentru locali­tățile cu până în 1.500 de locuitori până la 31 de consilieri pentru orașele cu peste 400.000 de locuitori (Bucureștiul este excepția, Consiliul General al Municipiului București având 55 de consilieri). Teoretic, așadar, scăzând populația, ar trebui să scadă și numărul aleșilor locali. Dar sunt județe cum este Brăila, de exemplu, unde numărul de consilieri nu scade deși populația a scăzut cu 19% în zece ani. În cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale unde se vor desfășura alegeri vom avea, așadar, zeci de mii de consilieri – ar fi “doar” 50.000 de consilieri, la o medie de 15 consilieri aleși într-o localitate. Deci, o armată care va face legea în teritoriu, va împărți banii, îi va cheltui, va decide proiecte sau va anula altele. O armată care are o autonomie destul de importantă și care poate împinge înainte o localitate sau o poate păstra într-o stare de înapoiere.