Macar de sarbatori...
Festivalurile au ajuns sa fie, in viata teatrului romanesc, la fel de obisnuite ca si spectacolele. Ba chiar mai mult, iti vine a spune, daca numeri, pe de o parte, reuniunile de breasla si, pe de alta parte, montarile produse in fiecare stagiune. E bine sa fie asa? Nu stiu
Festivalurile au ajuns sa fie, in viata teatrului romanesc, la fel de obisnuite ca si spectacolele. Ba chiar mai mult, iti vine a spune, daca numeri, pe de o parte, reuniunile de breasla si, pe de alta parte, montarile produse in fiecare stagiune. E bine sa fie asa? Nu stiu. E normal sa fie asa? Nu cred. Dar, pana una-alta, asta-i situatia si ea trebuie judecata in raport cu propriii sai parametri, adica de la caz la caz si urmarind masura in care festivalurile sunt ceea ce ar trebui sa fie: ocazii de a sarbatori impreuna arta teatrului.
Din acest punct de vedere, reuniunile acestea se impart, net, in doua categorii. In prima, intra festivalurile facute “doar asa”, pentru ca teatrul organizator poate sa obtina niste fonduri de la municipiu ori de la judet, de la unele organisme statale si de la sponsori – si atunci de ce sa nu faca un festival, ca tot nu prea are spectacole de-ale sale de aratat? Aceste festivaluri, indiferent cat de strans circumscrisa tematic e intentia lor fondatoare, seamana intre ele ca doua picaturi de apa: sunt simple liste de spectacole, intocmite prin aditionare si garnisite cu cate un “colocviu”. Festivalurile de acest tip ar putea fi inlocuite, cu deplin succes, printr-un sirag de turnee clasice. Desigur, publicul locului este indeobste multumit sa vada pe scena si alte chipuri decat acelea cu care s-a familiarizat, iar daca i se ofera si cate un spectacol bucurestean, cu vedete stiute de la televizor, victoria organizatorilor este totala. Sunt necesare asemenea festivaluri? Jur ca nu stiu ce sa spun. Simtul critic ma indeamna sa raspund printr-un nu hotarat (ca pe vremuri, in legatura cu inarmarea nucleara…), simtul realitatii ma sfatuieste sa tac filosofic sau, cel mult, sa exclam oftand “Macar sa fie aduse
spectacole bune!”.
In cea de-a doua categorie intra festivalurile facute de oameni care au in minte o idee clara: sa dea loc unei confruntari (amicale) intre felurite stiluri, tendinte, viziuni s.a.m.d., confruntare din care sa rezulte o luare de constiinta a oamenilor de teatru in legatura cu prezentul si, poate, viitorul artei lor si care, evident, sa produca delicii publicului “normal”. Aceste festivaluri, tematice sau nu, includ spectacole alese cu grija si “inconjurate” de o intreaga retea de manifestari adiacente: conferinte, dezbateri, expozitii, lansari de carte etc., menite a transforma succesiunea de reprezentatii intr-un “eveniment” coerent, unitar in varietate si posesor de sens. Sunt necesare asemenea festivaluri? Sunt indispensabile, as zice.
Mi-a facut placere sa particip, fie si o singura zi, la o astfel de reuniune. Festivalul International Shakespeare de la Craiova, ajuns la cea de a IV-a editie, a programat cam tot ceea ce exista la ora actuala in Romania ca exegeza scenica shakespeariana demna de luat in seama, aducand si cateva spectacole straine. Nu foarte de departe (minus trupa japoneza Du Sygne, o obisnuita, de fapt, a scenelor noastre, pe care le viziteaza, intr-un fel sau altul, cam de doua ori pe an – acum a venit cu Poveste de iarna), adica din Republica Moldova, Rusia, Lituania si Slovenia; spre deosebire insa de alte imprejurari, cand invitatii erau – chiar de departe! – mai slabi decat autohtonii, de asta data, cu o exceptie, ei au multumit, s-ar parea, pe toata lumea, critici si public larg deopotriva. Este, oricum, ceea ce s-a intamplat la reprezentatia Teatrului National din Vilnius cu Richard al III-lea, spectacol realizat de unul dintre cei mai importanti regizori lituanieni – Rimas Tuminas -, care se bucura de o “cota” ridicata si pe plan european. Un spectacol ce reusea sa fie totodata monumental si intim, comic si tragic, de joc colectiv si de performanta individuala. Regizorul a imaginat complicata poveste a luptei pentru putere din piesa ca pe un joc cand grotesc, cand absurd, in care vicleanul Richard nu e cu nimic mai rau decat victimele lui; un joc unde pierd si cei ce castiga – pentru ca viata e mai vicleana ca toti. Tangourile lui Astor Piazzola ritmeaza ironic desfasurarea scenica, punctata de imagini extrem de expresive (decorul – foarte sumar – ii apartine tot regizorului), iar distributia evolueaza la unison ireprosabil, distingandu-se totusi, prin excelenta interpretarii, Vytautas Grigolis, in rolul titular, si actritele din grupul reginelor vaduve (de altfel, elementului feminin ii revine, in montare, misiunea de a echilibra, printr-un dram de umanitate, odioasele intamplari ai caror “eroi” sunt barbatii). In ceea ce ma priveste, fie si numai prin acest spectacol, Festivalul Shakespeare de la Craiova si-a justificat, in anul 2003, existenta. Pe langa el au mai putut fi insa vazute superbe sau interesante montari – le-am vazut cu alte prilejuri – precum Hamlet al lui Vlad Mugur (Nationalul din Cluj), Romeo si Julieta al lui BocsA!rdi LA!szlA3 (Teatrul “TamA!si A?ron” din Sfantu Gheorghe), Furtuna al lui Sergiu Anghel (Teatrul de Balet “Oleg Danovski” din Constanta), Imblanzirea scorpiei al lui Mircea Cornisteanu (Nationalul craiovean) sau A douasprezecea noapte al lui Gelu Colceag (Teatrul de Comedie). In plus, o sesiune de shakespearologie (nelipsita la nici o editie si in locul careia, personal, as prefera discutii aplicate concret ofertei festivaliere), filme, concerte, lansari de carte – cum spuneam, un intreg ansamblu de activitati menite sa sustina impresia de sarbatoare ce trebuie sa (sigur, nu trebuie, dar e bine sa) pluteasca in jurul unui festival.
Asa s-a intamplat, din cate am inteles, si la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, unde, din pacate, nu am putut ajunge. Asa se intampla la toate festivalurile serioase si frumoase din lume. S-ar zice, prin urmare, ca incepem sa intram in randul lumii.
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026