Made in Romania: harta fabricilor de materiale de construcții
Mari grupuri europene din industria construcțiilor, dar și câțiva oameni de afaceri locali au investit circa 3-4 mld. euro în achiziția, construirea sau renovarea a peste 70 de fabrici de ciment, sticlă, PAL sau vopsele pe piața locală, sperând să dea lovitura într-o țară în care nevoia de străzi, poduri sau spitale este vizibilă cu ochiul liber. Criza a frânat puternic domeniul, astfel că unele…
Fabrici mai mici, cu capacități de producție instalate de câteva sute sau mii de tone, sau fabrici ce scot anual milioane de tone de materiale de construcții împânzesc aproape întreaga țară. Dacă sunt voci care se plâng că în România nu se mai produce nimic, în materie de construcții sunt mii de camioane pline care ies pe porțile fabricilor locale în fiecare an.
Într-adevăr, criza a mai redus din efervescența cu care acestea produceau, însă în continuare fabricile reprezintă un motor important al pieței construcțiilor, în ansamblu.Peste 70 de fabrici ale celor mai mari jucători de pe piața locală a materialelor de construcții au atras în ultimii 10-15 ani investiții estimate la 3-4 mld. euro. Business Construct prezintă pentru prima oară o hartă a fabricilor de materiale de construcții, în încercarea de a oferi o imagine de ansamblu asupra modului în care sunt poziționate acestea și a regiunilor care au atras cele mai mari investiții ale producătorilor de profil. Lista de fabrici nu este exhaustivă, fiind luate în considerare în special fabricile cunoscute și jucătorii despre care există informații în presă.
Profituri mari, investiții pe măsură
Cimentiștii conduc în topul celor mai mari investitori din industria materialelor de construcții, după ce au injectat peste 1,6 mld. euro în fabrici și în stații de măcinare a cimentului.
Germanii de la HeidelbergCement, elvețienii de la Holcim și francezii de la Lafarge au cumpărat în anii ’90 și în prima parte a anilor 2000 principalele unități de producție de ciment din țară, construite în perioada comunistă, modernizându-le ulterior.
Jucătorii din industria cimentului sunt cei mai profitabili din domeniul construcțiilor, dar au printre cele mai mari marje și în întreaga economie, figurând în fiecare an în topurile realizate cu datele publicate de Ministerul de Finanțe. Așa cum arăta și Business Construct în numărul precedent, cei trei mari cimentiști au avut profituri cumulate de circa 1,2 mld. euro în perioada 2004-2010, dar au și investit sume considerabile pe piața locală. Cu capacități de producție de circa 16-17 mil. tone, fabricile și stațiile de măcinare a cimentului au lucrat în criză la o capacitate de circa 50%, având în vedere că producția locală s-a ridicat anul trecut, spre exemplu, la 7,6 mil. tone, potrivit datelor patronatului din industria cimentului CIROM.
Străinii au impus standardele
Cei mai importanți investitori de pe piața locală a materialelor de construcții rămân grupurile străine, care au investit fiecare zeci de milioane de euro în fabricile de pe piața românească.
Francezii de la Saint-Gobain au cea mai mare investiție greenfield din industria construcțiilor de după ’89, injectând circa 170 mil. euro în fabrica de sticlă de la Călărași. Alți jucători – Henkel (Germania), Ruukki (Finlanda), Baumit sau Wienerberger (ambele din Austria) – au investit la rândul lor zeci de milioane de euro în fabricile locale.
Și antreprenorii români au reușit să își facă loc în această lume dominată de multinaționale, iar unii dintre ei chiar au construit fabrici în perioada de criză. Marcel Bărbuț, omul de afaceri care controlează producătorul AdePlast, a inaugurat anul trecut o fabrică de polistiren la Ploiești, în urma unei investiții de circa 4 mil. euro, în timp ce Daniel Guzu, proprietarul Duraziv, a investit 1 mil. euro în 2010 într-o linie de producție de vopsele.
Prezența grupurilor străine a ridicat ștacheta la nivel local, determinându-i și pe oamenii de afaceri români să își alinieze fabricile și produsele la standardele internaționale.
“Credem că piața materialelor de construcții din România este matură și aliniată sub aspectul reglementărilor cu practicile existente la nivel internațional. Faptul că principalii jucători de pe această piață sunt companii care fac parte din grupuri internaționale este unul dintre motivele care favorizează realizarea de produse la nivelul standardelor europene”, spune Florian Aldea, directorul general al Carpatcement Holding, subsidiara locală a grupului german HeidelbergCement.
Din punctul de vedere al poziționării geografice, producătorii de materiale de construcții au achiziționat sau au construit unități de producție în zone strategice, în general aproape de marile centre de consum.
Bucureștiul și județele din jurul Capitalei au strâns cele mai multe fabrici de materiale de construcții, în această zonă având unități de producție firme precum Fabryo, Duraziv, Austrotherm, Symmetrica, Ruukki sau Lindab.
Cimentiștii, pe de altă parte, au cele mai multe fabrici în Transilvania, dar și în județe precum Neamț, Constanța sau Gorj. Pe de altă parte, giganții din industria de prelucrare a lemnului s-au poziționat în zonele în care există materie primă de la poalele Carpaților, investind sute de milioane de euro în fabrici din Rădăuți, Brașov sau Sebeș.
Criza a tăiat o treime din piață
Piața materialelor de construcții s-a ridicat anul trecut la circa 3 mld. euro (producție locală plus importuri), în scădere cu 7-8% față de anul precedent, potrivit estimărilor Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din România (APMCR).
Declinul este important, având în vedere că piața ajunsese la un maxim de 4,5-5 mld. euro în 2008, anul cel mai bun pentru fabricanții de materiale de construcții. Pentru 2012 estimările nu sunt foarte optimiste.
“În prima parte a anului a existat o scădere pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, dar începând din mai și iunie, s-a înregistrat o redresare. Anul acesta piața de materiale de construcții se va păstra aproximativ la același nivel, cu o marjă de Ă/-2%”, spune Claudiu Georgescu, președintele APMCR.
Producătorii au fost puternic afectați de criză, în contextul în care sectorul rezidențial a intrat în picaj, iar proiectele de infrastructură au revenit abia în ultimul an.
Odată cu scăderea consumului, multe companii au fost nevoite să intre într-un adevărat război al prețurilor, nu de puține ori fiind preferate produsele ieftine și mai slabe din punct de vedere calitativ.
“Prețul a rămas în continuare cel mai important factor care influențează decizia de cumpărare. Orientarea cererii spre prețuri cât mai mici și intensificarea concurenței au generat din păcate prezența pe piață a unor produse foarte slabe din punct de vedere calitativ. Pe termen scurt, această strategie ar părea capabilă să susțină anumite companii aflate în dificultate, însă nu poate reprezenta o strategie, nici măcar pentru o perioadă limitată, pentru o companie serioasă”, spune Marius Dumitru Marin, CEO al grupului Macon. El afirmă că totuși, după criză, piața va fi mai așezată și mai “curată” și că orientarea spre calitate va reconfigura piața.
Cine a mers la export
În contextul scăderii consumului la nivel local, producătorii au căutat “portița de scăpare” pe piețele externe. Mulți dintre ei și-au dat seama că singura strategie prin care puteau să-și consolideze afacerile sau chiar să le crească sunt exporturile.
Cea mai mare parte a fabricilor de materiale de construcții din România realizează în prezent exporturi, chiar dacă ponderea acestora în totalul producției variază de la câteva procente până la peste 50%.
Nemții de la Henkel, spre exemplu, au exportat anul trecut circa 2% din cifra de afaceri a diviziei de adezivi, în timp ce Egger, cu activități de prelucrare a lemnului, trimite circa două treimi din produsele care ies pe poarta fabricii de la Rădăuți către piețele din regiune.
Majoritatea jucătorilor care livrează pe piețele externe au preferat țările învecinate datorită faptului că transportul reprezintă o componentă importantă în costul final de comercializare.
Alții însă s-au încumetat să meargă cu produsele și pe piețe mai puțin tradiționale, chiar din afara UE. AdePlast a făcut anul trecut primul pas pe piețele din nordul Africii, livrând către Liban produse speciale “albe”, destinate lucrărilor cu marmură și granit.
Cine mai face fabrici
Și chiar dacă piața materialelor de construcții s-a redus sever în perioada de criză, sunt jucători care s-au încumetat să pluseze și să construiască noi fabrici. Este cazul Henkel, care construiește a treia fabrică de adezivi la Roznov, județul Neamț, o investiție de 10 mil. euro, după ce AdePlast a finalizat anul trecut o fabrică de polistiren.
Și nu sunt singurele investiții anunțate pe timp de criză. Austriecii de la Wienerberger spuneau la începutul anului că vor să facă o fabrică de cărămizi la Războieni, județul Iași, în timp ce Baumit afirma spre finalul anului trecut că nu exclude construcția unei noi unități de producție pe plan local. În același timp, AdePlast construiește o nouă fabrică de adezivi la Roman.
O piață a extremelor
Recent, un cunoscut om de afaceri local spunea că românii trebuie să renunțe la clișeul “fabricat în România înseamnă fabricat ieftin și prost”. Câte însă din fabricile locale de materiale de construcții scot produse de calitate? Piața pare a fi împărțită între “jucătorii buni” și “jucătorii răi”.
“În România, standardele de calitate acceptate la nivel internațional în ceea ce privește materialele de construcții sunt prea puțin respectate, asta și din cauza lipsei unei implicări mai mari a autorităților în reglementarea și controlul acestui domeniu”, spune Răzvan Bobe, director cercetare-dezvoltare în cadrul Baumix.
“Pe piața națională de profil sunt jucători care oferă oamenilor calitate și respectă standardele europene, aceștia fiind liderii de opinie și de piață, însă există și producători care se situează la limita legalității, neținând cont de calitatea produselor oferite oamenilor și mizând pe neinformarea consumatorului”, explică și Iulian Mangalagiu, director general al producătorului de cărămizi Ceramica Iași.
Unii jucători susțin chiar că numai jumătate din facilitățile de producție scot materiale de construcții la standarde europene.
Citiți materialul complet pe www.zfcorporate.ro/business-construct
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026