Maestrul de ceremonii. Funebre

Am spus in repetate randuri ca fotografia ucide. Ca, fotografiata in insasi clipa in care paraseste arcul, sageata se imobilizeaza.
Nimic mai caraghios, afirma Barthes, decat stradaniile fotografului-portretist de a da “impresia de viu”, incercarile lui de a-si pune “victima” in posturi “firesti”. “S-ar zice ca, inspaimantat, Fotograful trebuie sa se lupte din rasputeri pentru ca Fotografia sa nu fie Moartea.”
Aparatele de fotografiat de astazi, aparate ce ne permit sa capturam imagini intr-o fractiune de secunda, ne-au facut sa uitam ca fotograful este un maestru de ceremonii funebre. Obtinem o imagine intr-o clipa, fara a-l sili pe cel pe care-l fotografiem sa-si intrerupa activitatea. “Cat ai clipi din ochi”. Or, pana nu demult, nu ti-era ingaduit sa clipesti in fata aparatului. Nici sa te misti. Priviti fotografia de sus (1), fotografie care a obtinut, in 1885, o medalie de aur si care se afla azi intr-una dintre colectiile Universitatii din Li?ge. Este o fotografie “de gen”: un barbat citeste asezat pe canapeaua din biblioteca. Or, barbatul acesta nu a fost defel surprins de Guillaume Oury in timpul lecturii, ci a fost pus sa simuleze. Atat obiectele “neglijent” dispuse in cadru (mapa de desene sprijinita de canapea, bunaoara), cat si corpul barbatului, locul pe care-l ocupa (loc care nu e propice lecturii, dat fiind faptul ca sursa de lumina e sus in dreapta) etc. au fost minutios pregatite de fotograf pentru a da, vorba lui Barthes, “impresia de viu”. Probabil ca, precum Henry Peach Robinson, precedesorul si inspiratorul sau, Oury a inceput prin a face un desen. Oricum ar sta insa lucrurile, e limpede ca barbatul din imagine nu traieste, ci se face ca traieste.
Cum se fac ca traiesc cei doi din fotografia de nunta (2) luata de pe pagina de Internet a unui cunoscut si interesant studio fotografic din Bucurestiul de astazi: in decorul neoclasic al studioului, decor ce nu are nimic de a face cu viata lor de zi cu zi, cei doi interpreteaza rolul de miri, rol deja interpretat de atatia altii in acelasi studio. Lumea oferita de fotografie – de fotografiile acestea, desigur, dar si de oricare alta fotografie – este o lume moarta. O lume in care sagetile nu parasesc in veci arcul pe care-l incordam, o lume in care caii sunt fie suspendati, fie pe pamant, dar niciodata in galop. O lume de poze, de atitudini impuse, nefiresti.