Magistrații au condiții precare și un mare număr de dosare de soluționat
Condițiile precare de lucru, numărul mare de dosare de soluționat, îndeplinirea unor atribuții nejurisdicționale, insuficiența personalului auxiliar sunt problemele cu care se confruntă magistrații, a arătat judecătorul Marius Tudose, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Condițiile precare de lucru, numărul mare de dosare de soluționat, îndeplinirea unor atribuții nejurisdicționale, insuficiența personalului auxiliar sunt problemele cu care se confruntă magistrații, a arătat judecătorul Marius Tudose, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Luni, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, alături de doi membri, s-a întâlnit cu magistrații stagiari, care au absolvit examenul de capacitate.
“Știu foarte bine ce eforturi ați depus pentru a ajunge aici și sper că, împreună cu ceilalți membri ai CSM, o să rezolvăm, într-un termen rezonabil, problemele cu care vă veți confrunta în instanțele unde urmează să activați. Mă refer aici la condițiile precare de lucru, la numărul mare de dosare ce urmează să le soluționați, la îndeplinirea unor atribuții nejurisdicționale, la insuficiența personalului auxiliar de specialitate”, a susținut, luni, în fața magistraților stagiari, judecătorul Marius Tudose Badea, președintele Judecătoriei sectorului 3 București, ales membru în CSM.
Tudose a precizat că magistrații stagiari au o mare responsabilitate. “Astăzi sistemul din care facem parte suferă în privința credibilității sale, iar într-o perioadă scurtă de timp trebuie îndeplinite condiționalitățile impuse de Mecanismul de Cooperare și Verificare impus de Comisia Europeană ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană. Prin efortul depus de fiecare dintre noi și eficiența activităților noastre contribuim atât la recredibilizarea sistemului judiciar, cât și la ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a spus magistratul.
La sfârșitul anului trecut, 73 de judecători și 95 de procurori au absolvit examenul de capacitate.
Noul președinte al CSM, Horațius Dumbravă, a spus că examenul de capacitate este cel mai greu din viața unui magistrat. “Sunt convins că sunteți foarte bine pregătiți. Dincolo de convingerea mea, urmează să demonstrați acest lucru în activitatea zilnică, soluționând cauzele cu care vor fi sesizate instanțele din care veți alege azi să faceți parte”, le-a spus Dumbravă judecătorilor stagiari – “o nouă generație de judecători care veți deveni inamovibili odată cu numirea în funcție pe care o va face președintele României”.
“Este un drum greu: noi avem decizii de luat în privința carierei dumneavoastră și a modului de funcționare a instanțelor pentru a proteja justiția de orice formă de presiune. Dumneavostraă aveți de dat hotărâri pentru a rezolva într-un termen adecvat problemele cetățenilor care apelează la instanțe ca la ultimul bastion al dreptății și apărării drepturilor lor”, a mai spus Dumbravă.
La rândul său, judecătorul Cristi Vasilică Danileț, vicepreședintele Judecătoriei Oradea și membru al CSM, a susținut că magistrații stagiari trebuie să conștientizeze că au intrat într-o profesie în care legea e cuvântul de bază, iar demnitatea e ceea ce trebuie să caracterizeze magistratura.
“Nimeni nu va putea să vă facă sugestii, să vă amenințe sau să vă dea dispoziții cum să rezolvați dosarele. Din păcate, nu întotdeauna se respectă această regulă consacrată în standardele internaționale privind justiția, ca și în legislația națională. De aceea, vă reamintesc că e de datoria dumneavoastră să rezistați oricăror forme de presiune”, a spus Danileț, subliniind faptul că magistrații nu se pot crede Dumnezei, că se supun doar legii, iar “independența fără responsabilitate ar fi arbitrariu”.
În 7 ianuarie, judecătorul Horațius Dumbravă – președintele Curții de Apel Târgu-Mureș și fost procuror – a fost ales ca șef al Consiliului cu 15 voturi “pentru”, trei “împotrivă”, iar un vot a fost anulat.
De asemenea, procurorul George Bălan de la Parchetul Curții de Apel București a fost desemnat vicepreședintele CSM cu 18 voturi “pentru”, un vot fiind anulat.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026