Magnetto Wheels, afaceri in crestere. Dar si pierderile
Producatorul de roti Magnetto Wheels Romania (fosta societate Roti Auto Dragasani) a inregistrat in primul semestru al anului o cifra de afaceri de 158,4 miliarde de lei (circa 4,3 milioane de euro), in crestere cu 76% in lei fata de primele sase luni ale anului 2002
Producatorul de roti Magnetto Wheels Romania (fosta societate Roti Auto Dragasani) a inregistrat in primul semestru al anului o cifra de afaceri de 158,4 miliarde de lei (circa 4,3 milioane de euro), in crestere cu 76% in lei fata de primele sase luni ale anului 2002.
Cu toate acestea, compania a inregistrat pierderi de 25,3 miliarde lei, fata de un profit de 39,9 mld. lei in primul semestru al anului precedent, ca urmare a diferentelor nefavorabile de curs valutar rezultate din reevaluarea datoriilor in valuta.
“Am inregistrat pierderi deoarece din activitatea de exploatare s-a obtinut un profit mai mic, dar si din cauza ca pentru prima data, in acest an, la data de 30 iunie, au fost reevaluate datoriile in valuta atat la furnizori, cat si la credite, inregistrandu-se astfel diferente nefavorabile de curs valutar in suma de 33,2 miliarde lei. Aceste cheltuieli, din reevaluari de datorii, sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal, societatea fiind pusa in situatia de a plati impozit pe profit, desi inregistreaza pierdere contabila”, se arata in raportul companiei remis Rasdaq.
Compania a produs in primele sase luni aproape 570.000 de roti, cu 23% mai mult decat in perioada similara a anului precedent. Cea mai mare crestere s-a inregistrat la exporturi, care au crescut cu 160,7%, pana la 85,6 miliarde lei.
Roti Auto a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 4,3 milioane de euro, intreprinderea inregistrand pierderi din cauza costurilor suplimentare ocazionate de demararea investitiilor si de cresterea sensibila a amortizarilor.
Fabrica de la Dragasani este singurul producator de roti auto din Romania si cel mai mare din sud-estul Europei. Pentru acest an, compania si-a propus ca obiectiv fabricarea a 1,2-1,5 milioane de roti, aproape dublu fata de productia de anul trecut. O oportunitate pentru fosta Roti Auto ar putea fi lansarea pe piata a modelului X90 – sau Dacia de 5.000 de euro – programata pentru sfarsitul anului viitor.
Actionarul majoritar al companiei este grupul italian Magnetto Wheels, care a cumparat la inceputul anului 2000 – prin divizia sa Fergat SpA – pachetul majoritar de actiuni al Roti Auto Dragasani pentru suma 4,44 mil. euro. Dupa mai multe majorari de capital, Magnetto Wheels a ajuns sa detina 85,7% din actiuni.
Recent, SIF Oltenia a vandut pachetul de aproape 14,9 milioane actiuni (7,48%) pe care il detinea la societate, pentru aproape 18 miliarde de lei (555.000 dolari).
Printre actionarii companiei se numara si fondul de investitii Broadhurst Investments cu 0,8%, restul de 6% fiind detinut de alte persoane fizice sau juridice. bogdan.neagu@zf.ro
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026