Versiunea completă
Companii

Mahu, La Mama: Noi am crescut cu sub 10%, dar industria e încă în criză

Cătălin Mahu, românul care deține lanțul de restaurante La Mama și cafenelele Cafepedia, spune că în șapte luni din acest an businessul pe care îl conduce a crescut cu 10% ca urmare a creșterii numărului de clienți.

Cristina Roșca · 20 august 2012 · 1 min de citit

Cătălin Mahu, românul care deține lanțul de restaurante La Mama și cafenelele Cafepedia, spune că în șapte luni din acest an businessul pe care îl conduce a crescut cu 10% ca urmare a creșterii numărului de clienți.

“Suntem pe creștere față de anul trecut. Nu vorbim de un avans semnificativ, ci de creșteri de o cifră. Avansul nostru nu trebuie însă privit ca un semnal de revenire a pieței de restaurante. Este vorba doar de o ajustare a afacerilor restaurantelor La Mama și a cafenelelor Cafepedia”, explică el.

Restaurantele și cafenelele deținute de Mahu au în total circa 1.100 de locuri (cu tot cu cele de la terasă) și 4-5.000 de clienți pe zi.

“Creșterea vânzărilor din primele luni a venit ca urmare a creșterii numărului de clienți, bonul rămânând relativ constant”, spune Cătălin Mahu.

Românul, care a intrat în acest business acum 13 ani, deține o rețea de opt restaurante La Mama – și un al 9-lea în amenajare – și trei cafenele Cafepedia. În curs de amenajare este și un club-bar în Centrul Istoric.

În 2011 cifra de afaceri a restaurantelor și cafenelelor deținute de Mahu a fost de 4,7 mil. euro, în scădere cu 10% comparativ cu anul anterior.

Citește și