MAI: 80 de drumuri județene blocate, 71 de localități izolate
Ministerul Administrației și Internelor (MAI) informează că sâmbătă dimineața 80 de drumuri județene erau blocate, iar 71 de localități erau izolate din punct de vedere al comunicațiilor rutiere sau feroviare, remedierea acestei situații constituind o prioritate pentru autorități.
Peste 3.300 de lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor – polițiști, jandarmi și pompieri – au acționat, la nivel național, în 19 județe afectate de căderile masive de zăpadă, pentru limitarea și înlăturarea efectelor produse de aceste fenomene meteorologice.
Ministerul Administrației și Internelor, în colaborare cu celelalte structuri din Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, au desfășurat, în cursul zilei de vineri, 1.327 de intervenții, cu prioritate pentru deblocarea și degajarea circulației rutiere și feroviare, acordarea ajutorului medical de urgență și transportul persoanelor din localitățile izolate.
Elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat nouă misiuni aeriene umanitare cu trei elicoptere, pentru transportul a nouă pacienți din județele Buzău, Sibiu, Covasna, Iași și Teleorman.
Sâmbătă dimineața, un elicopter din cadrul Unității Speciale de Aviație din Tulcea a decolat pentru a face un transport de alimente către o navă blocată pe Dunăre, în zona milei 43.
Potrivit situației înregistrate sâmbătă dimineață, 80 de drumuri județene erau blocate, iar 71 de localități erau izolate din punct de vedere al comunicațiilor rutiere sau feroviare. Remedierea acestei situații și asigurarea unui trafic rutier și feroviar în condiții de normalitate reprezintă o prioritate și pentru perioada următoare.
În ceea ce privește problemele semnalate în alimentarea cu energie electrică, MAI spune că au fost probleme în cinci localități din județul Buzău.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026