Mai bine în școli decât în librării/ de Călin Hentea

La început, am fost curios doar dintr-o secretă, dar binevoitoare, invidie să văd filmul lui Adrian Cioroianu ”Un secol pentru România”, recent produs de TVR. Cândva (în 1997 și în 2002) făcusem și eu, dintr-o perspectivă militară, două filme documentare de propagandă proNATO destinate Occidentului. Nici acum nu știu câtă eficacitate au avut. Știu însă că, după ce-am văzut filmul decanului facultății de istorie a Universității bucureștene (acasă, liniștit, pe DVD), am avut un sentiment neașteptat de reconfortant. Într-un moment în care eram departe de a fi prea entuziast sau optimist în legătură cu perspectivele imediate ale țării mele, filmul lui Cioroianu mi-a indus, pe nesimțite, timp de 52 de minute, un strop de nădejde privind nebănuitele și neștiutele (chiar de ei) șanse ale românilor.

Inevitabil m-am întrebat – de ce oare? Carisma, telegenia și aplombul istoric al vorbitorului dau farmec discursului, dar nu-i înlocuiesc consistența. Decorul futurist al noii Biblioteci Universitare sau cel al aulei Academiei Române sunt relevante, la fel ca și imaginile de arhivă, unele chiar mai puțin cunoscute, dar nu aici este secretul. Secretul este acela că Adrian Cioroianu a ales să nu facă propagandă, să nu demonstreze nimic, ci doar să spună simplu și pe înțelesul tuturor povestea României din 1916 încoace, urmărind doar succesiunea priorităților naționale ale românilor în tot acest timp, fie acestea alese de ei sau impuse de alții. De aceea, filmul ”Un secol pentru România” (ca și volumul lui Lucian Boia ”De ce este România altfel”) este credibil, convinge și dă speranță. Mai mult decât atât, filmul sintetizează și descâlcește un ghem de evenimente, personaje, conjuncturi și implicații pe care manualele de istorie din liceu se străduiesc, adesea fără succes, să le lămurească.

Am cumpărat conștiincios CD-ul cu filmul la lansarea acestuia, ce a avut loc la pe 18 februarie, cu ocazia unei dezbateri a revistei ”Historia” moderate de Ion M. Ioniță. Am plătit 40 de lei (noi). La fel cât pentru un thriller hollywoodian sau un CD cu muzică. Am aflat tot atunci că ”Un secol pentru România” urmează să fie tradus (bănuiesc subtitrat și nu dublat) în franceză pentru a fi prezentat la Târgul de carte de la Paris. Frumos, foarte frumos. Cu mențiunea că, spre deosebire de perioada 1919-1920, când destinele națiunilor se hotărau pe franțuzește, la Paris, acum acest lucru se întâmplă pe englezește la Washington, sau pe nemțește, la Berlin.

Pe de altă parte, cred că acest film ”de propagandă”, care nu este de propagandă, le-ar fi poate mult mai necesar, vital chiar pentru definirea priorităților noastre naționale, chiar românilor. Tuturor românilor. Dintre care o mare parte nu mai știu sau au uitat, în lupta lor cu supraviețuirea zilnică, care le este istoria, care este povestea neamului lor. Mai ales tinerii. Cei din licee, care se pregătesc de zor să aplice pentru o bursă universitară în Occident. Dar și cei care vor rămâne aici, sau mai ales ei, au nevoie să le pună diriginta sau profa de istorie acest film de care nu se vor plictisi, pentru a înțelege o frântură din rostul lor pe aceste plaiuri. Mioritice.