Versiunea completă
Business Hi-Tech

Mai-marii industriei IT apara outsourcingul

Mai-marii industriei IT apara outsourcingul

Dan Dragomir · 25 martie 2004 · 1 min de citit

Masurile pe care autoritatile americane le iau contra outsourcingului (migrarea serviciilor IT catre tari mai ieftine) lovesc de fapt tot industria IT din SUA, a anuntat una din principalele organizatii din domeniu, American Electronics Association (AEA).
AEA, din care fac parte Intel, Cisco, Motorola, Microsoft si alte nume mari ale industriei IT&C din SUA, spune ca adevaratele motive ale cresterii numarului de someri din Silicon Valley au fost crahul dot-com, recesiunea mondiala, precum si cresterea productivitatii prin solutii tehnologice avansate. Iar mutarea in locatii mai ieftine nu a afectat nici pe departe atat de mult industria americana cum sustin unele analize realizate de companii independente. Oricum, acest tip de contracte sunt favorabile industriei IT si nu justifica masurile protectioniste luate de autoritati, spune AEA.
“Isteria este produsa de anul electoral si nu e bazata pe fapte”, a spus un oficial AEA, care a apreciat ca nu poate fi adevarat raportul conform caruia 3,3 milioane de posturi vor fi pierdute de americane pentru a fi mutate in Asia, pana in 2015. “Aceste masuri de protectie pun in pericol o industrie de 171 miliarde de dolari pe an (exporturile companiilor IT din SUA) si de asemenea industria serviciilor”, a aprecial oficialul. Companiile americane realizeaza cam 60% din incasari pe piete externe si atunci este logic ca trebuie sa aiba si angajati acolo, a spus el.

Citește și