Mai nimic de Aur din Epoca de Aur. GALERIE FOTO

În 1988, protocolar, pentru Manea Mănescu decăzuse deja titlul de tovarășe: aveam un “Stimate academician, profesor Manea Mănescu” pe care șeful mic de la Flacăra îl ruga să scrie însă despre “Rolul tovarășului NICOLAE CEAUSESCU, ca făuritor al celei mai profunde democrații”. M.M. era recomandat de “Ilustra personalitate, precum și îndelungata activitate recoluționară”… Nimic din aceste cuvinte nu mai înseamnă mare lucru astăzi. O scrisoare din Epoca de Aur care nu se deschidea cu “tovarășe”… Ei și? Punem alături blana de leopard primită de Coana Leana, plus blana din șase tigrișori africani și tot nu rămâne mare lucru. Piese care se licitează cu câțiva firfirei pentru colecționari de ciudățenii, excentricități mediocre ori parodii eroice din epoca dictaturii Ceușeștilor.

Până în 26 ianuarie se va scrie peste tot despre această licitație în premieră. Premieră pentru acest an pentru că RAPPS a mai tot vândut din recuzita ceaușistă prin diverse licitații. Unul din milioanele de steaguri Șoimii patriei, una din sutele de mii de palete pentru dirijarea circulației de către elevi, butonii de aur bătuți cu stema RSR, ca și insigna din aur cu stema patriei, în mii și mii de exemplare pentru cadorisirea activiștilor de top. Unicat este probabil covorul “Ceușescu – Pace” țesut pentru Casa Poporului ori tabloul lui Artachino – proprietarul unui superb record de autor anul trecut – dar trecut pe lista proletcultistă cu portretul unei tanti care citea pătrusă “Scânteia”.

E drept însă că tabloul a fost produs înainte de epoca de aur, în anii 50 (artistul a murit în ’54). În rest, licitația dedicată comunismului glorios conține elemente de serie mică sau mare, documente banale, afișe publicitare, decorațiile și insignele de laudă ale nomenclaturii, albume foto, discuri de vinil, imagini de la vizitele de lucru, plachete și medalii, relicve cu Dej, Ceaușescu și ai lor, a căror vulgaritate este tot mai categorică… Artistic, mai nimic, documentar, doar la nivel mediocru.

Pavel Șușară a dorit o recuperare similară când a organizat la Pogany o licitație-expoziție cu lucrări de artă din intervalul 1945 – 1965 cu întrebarea legitimă “Realism socialist?”. Erau puse față în față lucrări comandate de linia proletcultistă și piese ale avangardei întârziate. Artmark preia ideea, și în ziua în care vinde rămășițele epocii ceaușiste propune colecționarilor și o licitație de avangardă și expresionism. O convenție preluată de fapt din epocă, cu Perahim șef al Cooperativei artelor și apoi artist expresionist la Paris, de exemplu.

Operele proletare, militante, s-au mai vândut sporadic prin licitații, de la plachete și statuete, la tablouri cu titluri exemplare precum: “Oțelarul” lui Catargi, “Tovarășa Elena Gheorghe – mulgătoare fruntașă” portretizată de Moscu, “Muncitoarea” lui Mutzner, “Torcătoarea” Irinei Profeta, exersările proletare ale lui Hans Mattis – Teutsch. Alte două portrete pot însă cuprinde abuzurile, degradările, compromisurile, excesele ori performanța artistică din cele două curente: “Portretul tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej, ulei pe placaj, ieșit din penelul lui George Baron Lowendal și minunatul portret al poetului Minulescu imaginat de Victor Brauner, “Portret pentru mai târziu” pictat însă înainte de 1929. Minulescu este din nou scos la vânzare acum după ce a trecut prin mai multe colecții particulare și alte două licitări la Paris și București. Este, cum era și firesc, cea mai scumpă piesă într-o seară în care rămășițele ceaușismului aduc prețuri de la câțiva euro la câteva mii de euro, iar avangarda urcă ștacheta la 200.000 de euro.

artalicitata@blogspot.com