Versiunea completă
Business Construct

Mai sunt și creșteri

Primul semestru a adus în industria plăcilor ceramice și creșteri de 25%, așa cum s-a întâmplat în cazul producătorului bulgar de plăci ceramice KAI Group, controlat de fondul de investiții american Advent International.

Andreea Neferu · 24 august 2011 · 2 min de citit

Primul semestru a adus în industria plăcilor ceramice și creșteri de 25%, așa cum s-a întâmplat în cazul producătorului bulgar de plăci ceramice KAI Group, controlat de fondul de investiții american Advent International.

“Creșterea se încadrează în ținta prevăzută pentru anul acesta, de peste 25%. În primele șase luni am devenit o opțiune importantă la categoria produse de import, astfel că modelele noi, pe format mare, au constituit o alternativă acceptată de către piață la produsele tehnice importate din China, Spania sau Italia”, spune Cătălin Rotaru, country manager al KAI Ceramics, divizia locală a grupului bulgar. Referitor la piață în ansamblu, Rotaru spune că aceasta se află în prezent la nivelul anului trecut. “Având în vedere caracterul de sezonalitate și evoluția pieței în primul semestru, dar și valoarea scăzută a pieței din semestrul doi al anului 2010, este de așteptat ca în semestrul al doilea să se înregistreze o ușoară creștere a importurilor, comparativ cu anul trecut. Acest fapt ar duce la o valoare a pieței cel puțin egală cu cea de anul trecut”, explică Rotaru.

Piața locală de plăci ceramice s-a ridicat în 2010, din punct de vedere cantitativ, la 25 milioane de metri pătrați, în timp ce din punct de vedere valoric, a atins 130 de milioane de euro.

O veste bună pentru producătorii locali de plăci ceramice este că Uniunea Eu­­ropeană a votat menținerea taxelor anti­dumping pe o perioadă de cinci ani pentru China, mai spune Rotaru.

KAI a înregistrat anul trecut afaceri de 17 milioane de euro pe piața locală, pe fondul extinderii rețelei de parteneri de distribuție și a gamei de produse și mizează anul acesta pe afaceri de 20-22 milioane de euro.

Pe piața românească, KAI concurează cu jucători precum grupul austriac Lasselsberger, care deține brandul de plăci ceramice Cesarom.

Compania, cu afaceri de 38,5 milioane de euro în 2010, a decis încă din trimestrul patru din 2008 să diminueze capacitatea de producție, pe fondul scăderii cererii odată cu venirea crizei. Astfel, compania mai deține în prezent o singură fabrică de plăci ceramice la Cluj, după ce a închis unitățile Cesarom București și Mondial Lugoj, însă are în plan modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Cluj-Napoca, în care va investi până la finalul anului 14 milioane de euro. Compania estimează pentru tot anul 2011 afaceri similare cu cele de anul trecut.

Lasselsberger este singurul produ­cător de plăci ceramice de pe piața locală, dar concurează cu companii precum Kai Ceramics, care importă de la fabrica proprie din Bulgaria.

Principalii distribuitori de plăci ceramice din România sunt Delta Distribution, Tiger Amira Oradea și PremierCom Slobozia, la care se adaugă rețele precum Praktiker sau Bricostore.

Citește și