Maitreyi, cea neștiută de români

Ziua Îndrăgostiților aduce surpriza unei cărți unice – “În arșița dragostei” de Maitreyi Devi și despre iubirea ei pentru Mircea Eliade. Cartea cuprinde poemele scrise în 1972 (după ce Maitreyi Devi a aflat, cutremurată, de existența romanului ce-i poartă numele), fragmente din corespondența purtată cu Sergiu Al-George, mesagerul destinului (căci, aflat în India, i-a vorbit primul lui Maitreyi Devi despre Maitreyi ca eroină de roman), ca și alte mărturii despre pasiunea ieșită din comun și urmările ei, făcute de Chabu, sora lui Maitreyi, de fiul și de nora ei.

Cartea concepută de Adelina Patrichi cuprinde povestea pasiunii târzii trăite de Maitreyi, ce pune în altă lumină atât romanul lui Mircea Eliade, cât și “Dragostea nu moare” scris de Maitreyi Devi ca replică, reluând povestea din perspectiva ei, cu alte comentarii și alte detalii. Maitreyi, la aproape 60 de ani, a putut trăi, în sfârșit, tot ce înăbușise în anii scurși după despărțirea de Mircea Eliade. Pasiunea reprimată a răvășit nu doar propria viață, ci și liniștea celor apropiați, a provocat scandal în societatea indiană ghidată încă de reguli stricte. Noi nu știm decât cele două romane, îndrăgite de cititori din toate generațiile, dar există și povestea neștiută a lui Maitreyi: bunică, având o viață așezată, cu iubirea din tinerețe îngropată în răstimp de patruzeci de ani, se trezește brusc, când ajunge să știe romanul lui Mircea Eliade, și focul pasiunii atâta vreme acoperit de cenușa blândă a vieții domestice se reaprinde și pârjolește. Scrisul nu o liniștește, așa că face o călătorie la Chicago ca să-l regăsească pe Mircea Eliade. Cartea alcătuită de Adelina Patrichi formează “dosarul unei pasiuni”, trăite intens și la 16 ani și la aproape 60. Paginile abundă în surprize, căci reunesc mărturiile celor apropiați: Chabu (care nu a avut destinul din roman, ci a atins o vârstă venerabilă!), o judecă sever pe sora ei, nu doar pentru cele petrecute în adolescență, ci mai ales pentru pasiunea târzie, fiul și nora o înțeleg și o admiră. Poeziile seamănă cu străfulgerări ce dezvăluie misterul lăuntric. Iată începutul poeziei “Copac fără frunze”: Adesea visam, Doamne, visam că un copac fără frunze, în jungla din inima mea sălaș își făcea. Și acolo sta, ca un stâlp indicator, cu capul sus, fără glas. (…) Multe poezii mi-au amintit de Else Lasker-Schuller prin voluptatea de a dărui și a primi iubire. Altele, de Ana Blandiana și Nichita Stănescu, prin imaginea zborului și a aripii, ca în finalul altui text – “Să te mai văd o dată”; Cu brațele în cer curgând, când auzul mi se curmă, și zăvor mi-ai pus în glas, atâta mi-a mai rămas, să văd cu trupul, cu toți porii. Și s-ating norii într-o clipă și liberă ca pasărea, ușor, smintită ca și ea să zbor fără picior, fără aripă. Maitreyi Devi este unică în lumea indiană, prin talentul poetic și opera vastă, scrisă în bengali și în engleză tot așa cum în cultura noastră și Mircea Eliade se singularizează prin bogăția prozei și vastitatea operei științifice. Până și premiile primite de cele două romane îi plasează pe picior de egalitate. Controversatul roman “Na Hanyate” a primit în 1976 distincția literară indiană cea mai înaltă, premiul Academiei de Litere. Maitreyi Devi ieșea din comun, în contextul epocii și a lumii indiene, și prin preocupări – grija pentru copiii orfani, lupta pentru condiția femeii, interesul față de mediu o apropie de secolul XXI. În 1989, ONU i-a acordat Global 500 Roll of Honour, medalie primită de personalități de primă linie, ca Gerald Durrell, Jimmy Carter și prințul Phillip (duce de Edinburg), de organizații precum Greenpeace. “În arșița dragostei”, cu texte variate (poezii, scrisori, interviuri), luminează puțin din ignoranța noastră, ne dezvăluie altă Maitreyi și partea neștiută a ficțiunii: o carte ce se citește pe nerăsuflate. Povestea iubirii trăite de Maitreyi și Mircea Eliade trece pragul vârstelor, al vieții și al morții… nu contenește să uimească și să umilească și azi. Maitreyi Devi, În arșița dragostei, Editura Taj, 2012