Majorare de 1,2 mil. euro la Fresenius
Majorare de 1,2 mil. euro la Fresenius
Reprezentanta locala a companiei germane Fresenius Medical Care, cel mai important producator de sisteme de dializa din lume, si-a majorat capitalul social cu 1,2 mil. euro, fondurile fiind destinate unor investitii in externalizarea centrelor de dializa, proces inceput anul trecut. “Fresenius Nephrocare Romania si-a inceput efectiv activitatea in luna mai din 2005. De atunci si pana in prezent, compania si-a majorat capitalul social cu 3,52 mil. euro”, a declarat directorul general al companiei, dr. Alexandru Ciolan.
Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026