Majorari de capital numai prin numerar in asigurari
Companiile de asigurare nu vor mai putea sa-si majoreze capitalul social decat prin numerar, conform Legii pentru modificarea si completarea Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, publicata miercuri in Monitorul Oficial
Companiile de asigurare nu vor mai putea sa-si majoreze capitalul social decat prin numerar, conform Legii pentru modificarea si completarea Legii 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, publicata miercuri in Monitorul Oficial.
“Ne confruntam cu lipsa de lichiditate de pe piata asigurarilor, astfel incat introducerea acestei prevederi era absolut necesara. Este nevoie de o consolidare a pietei”, explica Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
Modificarile mai includ clarificarea definitiei brokerilor, o intarire a parghiilor de control ale CSA asupra pietei (prin atributii mai largi de aprobare a actionarilor semnificativi sau de supraveghere directa a Biroului Carte Verde). De asemenea, legea asigurarilor a fost modificata pentru a fi corelata cu prevederile din directivele europene, afirma reprezentantii CSA.
“Aceste modificari erau necesare pentru ca Legea 32/2000 a fost de fapt redactata in 1997, fiind aprobata foarte tarziu de Parlament. In sase ani s-au schimbat multe lucruri pe piata asigurarilor”, a mai explicat Crisan.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a mai incercat sa impuna pietei si anul trecut obligativitatea majorarilor de capital numai prin numerar, printr-o norma (6/2002) care evoca prevederi din Legea 32/2000 (a asigurarilor) si Legea 31/1990 (a societatilor comerciale).
“Norma respectiva, asa cum a fost redactata, se referea doar la societatile de asigurari care nu detineau capitalul social minim prevazut prin lege la acea data. La Astra nu se punea problema, asa incat si-a putut majora capitalul prin reevaluare”, spune Dan Domnitanu, vicepresedintele companiei Astra. Astra si-a majorat capitalul social la finele anului trecut, prin reevaluare, de la 53 la 345 miliarde lei.
“Oricum, cred ca aceasta problema a majorarii capitalului prin aport in natura sau reevaluare este un fals subiect. O companie poate foarte bine sa ia un credit, sa faca un aport in cash la capitalul social si apoi sa foloseasca banii pentru cumpararea unui activ. Problema principala cred ca este constituirea rezervelor tehnice si modul de investire a acestor rezerve, nu atat forma de majorare a capitalului”, spune Domnitanu.
Presedintele CSA insista insa ca lichiditatea este importanta.
“Pe noi ne intereseaza respectarea coeficientului de lichiditate (gradul in care pot deveni exigibile activele companiei-n.red.), iar majorarea de capital in natura nu rezolva aceasta problema”, afirma Nicolae Crisan.
Si compania Asirom si-a majorat anul trecut capitalul social prin reevaluarea activelor imobiliare (dar si prin incorporarea diferentelor de curs valutar), de la 77 pana la 637 miliarde lei- care este acum cel mai mare capital social al unei companii de pe piata. Operatiunea a fost facuta inaintea aparitiei Normelor 6/2002.
Cele mai importante modificari
* Capitalul social varsat trebuie sa fie depus integral in forma baneasca atat la constituire, cat si la majorare
* Clarificarea statutului brokerilor si al actionarilor semnificativi
* Extinderea aprobarii de catre CSA si asupra actionarilor semnificativi directi sau indirecti
* Scoaterea conditionarii vechimii de 5 ani a companiilor straine de asigurari care vor sa intre pe piata romaneasca
* Obligarea asiguratorilor sa puna la dispozitia asiguratilor informatii privind durata contractului de asigurare, modalitatile de executare sau metodele de calcul si distributie a rezultatelor financiare inainte de semnarea contractului
* Trecerea Biroului Carte Verde sub directa reglementare si supraveghere a CSA
* Corelarea definitiei primelor brute subscrise cu prevederile reglementarilor Standardelor Contabile Internationale
* Posibilitatea CSA de a utiliza propriile venituri pentru construirea, achiztionarea sau inchirierea unor imobile corespunzatoare.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026