Majoritatea grecilor susțin ideea unui Guvern de uniune națională și moneda euro - sondaje
Majoritatea grecilor sunt favorabili unui Guvern de uniune națională, propus de Executivul socialist opoziției de dreapta reticente, și susțin în proporție de 80 la sută menținerea în zona euro, relevă trei sondaje publicate duminică de presa greacă, relatează AFP.
Majoritatea grecilor sunt favorabili unui Guvern de uniune națională, propus de Executivul socialist opoziției de dreapta reticente, și susțin în proporție de 80 la sută menținerea în zona euro, relevă trei sondaje publicate duminică de presa greacă, relatează AFP.
Potrivit unui sondaj al institutului Alco, publicat de săptămânalul Proto Thema, 52 la sută dintre respondenți preferă un “Guvern de uniune națională”. Alți 36 la sută optează mai degrabă pentru organizarea de alegeri imediat, soluția preferată de dreapta pentru a scoate țara din criza politică.
Deși confirmă această tendință, un alt sondaj, al institutului Marc, publicat de Ethnos (socialist), relevă o diferență mai mică. Opțiunea pentru un Guvern de coaliție este susținută de 45 la sută dintre grecii intervievați, în timp ce 42 la sută vor alegeri. Însă zece procente se pronunță pentru menținerea unei echipe socialiste.
Cele două sondaje, realizate la începutul săptămânii pe eșantioane de câte o mie de persoane, confirmă “eurofilia” record a grecilor, în pofida sacrificiilor impuse de doi ani de către creditorii din zona euro. Sondajele relevă o susținere masivă de 78 până la 81 la sută față de păstrarea monedei euro, față de o minoritate de 11 până la 13 la sută, care susține revenirea la drahmă.
Deși liderii lor poartă negocieri pentru a încerca să formeze un Guvern de coaliție care să urmeze celui condus de Giorgios Papandreou, asupra căruia se fac presiuni să plece inclusiv în tabăra sa, dar și în stradă, doar o minoritate din rândul grecilor au încredere că liderii lor vor scoate țara din criză. Aproximativ 43 la sută dintre greci nu se regăsesc în niciun lider, potrivit Ethnos, iar 52 la sută nu au încredere în “nimeni”, arată un al treilea sondaj, realizat de Pulse și publicat de Eleftheros Typos (dreapta).
Aceste sondaje confirmă, totodată, un avans de aproximativ zece puncte al partidului Noua Democrațiie (ND, dreapta), condus de Samaras, asupra partidului Pasok (socialist, aflat la putere). Intențiile de vot sunt de 30 la sută pentru ND și de 20 la sută pentru Pasok. Dar aceste scoruri nu permit ND să dispună de o majoritate absolută în Parlament.
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026