Versiunea completă
Companii

Mallurile din Brăila aflate la opt minute distanță: unul e în insolvență, altul e proaspăt extins

La cele două centre comerciale construite în Brăila poți ajunge practic fără să intri deloc în oraș, dacă vii dinspre București, prin Slobozia. European Retail Park se află în satul Vărsătura de lângă Brăila, în timp ce Armonia Center a fost construit la marginea orașului, acolo unde majoritatea centrelor comerciale de pe piața locală se zbat să atragă vizitatori și vânzări pentru chiriași.

Cristi Moga · 3 aprilie 2011 · 5 min de citit

Parcare pe jumătate goală sau pe jumătate plină, în funcție de cum vrei să vezi lucrurile, formații care își acordau instrumentele pe o scenă amenajată lângă patinoar și cozi la primul KFC deschis în Brăila, oraș de peste 200.000 de locuitori.

Acestea erau coordonatele proiectului European Retail Park, unde proprietarii au inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute o investiție de 7,2 mil. euro pentru realizarea unui spațiu suplimentar pentru un multiplex Cinema City cu 10 săli, un patinoar acoperit și un food-court pentru zece restaurante.

La opt minute distanță, pe drumul de tiruri care leagă Brăila de Galați, “primul lacăt pe un mall”, montat acum aproape doi ani pe proiectul Armonia, este tot acolo. Proiectul este îngrădit, iar pe poartă sunt prinse două buline roșii de tablă, traversate de o dungă albă – semnalizatoarele rutiere de “interzis”.

Sigla Carrefour de pe clădirea albastră a fost dată jos și mutată tocmai la Severin, unde retailerul francez a deschis anul trecut un alt hipermarket cu o bună parte din activele magazinului de la Brăila. Emblema colorată cu Armonia este tot pe clădirea de circa 35.000 de metri pătrați, ridicată de grupul RED, dar prin parcarea atent trasată se plimbă doar un paznic cu un baston de lemn, iar pe lângă borduri au început să crească buruieni.

Firma care deține proiectul Armonia, Red Project Three, este în insolvență, iar în următoarele săptămâni administratorii ar trebui să vină cu un plan de reorganizare pentru a încerca să evite falimentul.

De cealaltă parte, sud-africanii de la NEPI încearcă să facă din European Retail Park Brăila, proiect cumpărat în 2009 pentru 63 de milioane de euro, un centru regional de cumpărături, după ce au dus suprafața închiriabilă a proiectului la 60.000 de metri pătrați, unul dintre cele mai mari parcuri comerciale din țară.

O investiție totală de 70 de milioane de euro care se vrea să deservească un milion de locuitori din regiune, adică pe lângă orașele Brăila și Galați, alte cinci localități, respectiv Tecuci, Tulcea, Buzău, Focșani și Slobozia, potrivit reprezentanților fondului de investiții.

Datele macro nu arată însă foarte încurajator. Rata șomajului din județul Brăila este de 7,7%, peste media la nivel național, de 6,58%, în timp ce salariul mediu net este cu 25% mai mic decât la nivel național, respectiv 1.067 de lei în Brăila față de 1.424 lei în toată țară.

Mai important decât aceste cifre seci este faptul că în Brăila nu există în momentul de față o investiție majoră, care să creeze mii de locuri de muncă direct, dar și pe orizontală, astfel că singura firmă din județ prezentă între cele mai mari 300 de companii din România este cea a sud-coreenilor de la STX, care dețin șantierul naval din localitate.

Cum au gândit în aceste condiții investiția sud-africanii de la NEPI, care au realizat sin­gura inaugurare semni­fica­tivă de spații comerciale de la înce­putul acestui an?

“Aveam o zonă în spatele centrului comercial care trebuia exploatată. (…) În prezent poți construi spații comerciale “la roșu” cu un preț de 500-550 de euro/metrul pătrat, fără a lua în cal­cul costul cu terenul”, explică Michael Beux, director pe zona de dezvoltare comercială în cadrul NEPI.

Hotărârea privind extinderea proiectului a fost luată în toamna anului trecut, iar în decurs de șase luni investiția a fost finalizată, finanțarea fiind realizată din fondurile proprii ale companiei listate pe bursele din Londra și Johannesburg.

Care este miza? În prezent proiectul atrage 15.000 de vizitatori în timpul săptămânii și aproximativ 25.000 în zilele de weekend, potrivit reprezentanților centrului comercial, care speră că vor reuși prin extinderea proiectului să țină oamenii în mall pentru mai mult timp și chiar să dubleze numă­rul de vizitatori.

Reprezentanții NEPI nu oferă detalii privind vânzările retailerilor sau veniturile obținute din chirii. Se rezumă să declare că pe parcursul anului trecut chiriașii au avut vânzări mai mari cu circa 15-20% față de anul precedent, până la aproximativ 50-60 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF.

Una dintre explicații pentru creșterea vânzărilor vine și din faptul că în 2009, până la sfârșitul lunii august, în Brăila funcționau ambele centre comerciale, iar retailerii proiectului European Retail Park au avut, cel mai probabil, de câștigat de pe urma închiderii Armonia.

Afacerile din retail nu sunt însă ușor de gestionat în această perioadă. Deși Tiberiu Smaranda, director de dezvoltare în cadrul NEPI, spune că pe fondul creșterii vânzărilor pe parcursul anului trecut retailerii nu au mai cerut reduceri de chirii, comerciantul de mobilier Staer, aflat în insolvență, a lăsat gol un spațiu de mari dimensiuni în proiectul European Retail Park, alegând să deschidă o altă unitate în interiorul orașului.

În cadrul complexului cei mai mari chiriași sunt în prezent Carrefour, Bricostore, Altex, Hervis, New Yorker, Deichmann, Sprider Stores sau Reserved, iar din opt aprilie Cinema City va deschide un multiplex cu zece săli, ridicând numărul locurilor de muncă din cadrul proiectului la 450.

“Este bine la mall, nu avem timp să ne plictisim”, spune una dintre vânzătoarele unui magazin de haine din cadrul mallului, deși vineri, la orele amiezii, numărul clienților putea fi numărat dintr-o singură privire.

Privind din prisma faptului că pentru împachetarea și vânzarea hainelor într-un magazin amenajat frumos, cu aer condiționat, salariul este de cele mai multe ori mai mare decât cel al angajaților din producția de textile, centrele comerciale aduc beneficii comunității. Pentru progres economic și creșterea puterii de cumpărare este însă nevoie și de alt gen de investiții.

European Retail Park

Inaugurare: mai 2008

Suprafață închiriabilă: 60.000 mp

Investiție: 70 mil. euro.

Chiriași: Carrefour, Bricostore, Altex, Cinema City, New Yorker

Proprietar: NEPI

Stadiu: în curs de finalizare a unei extensii de 14.000 mp, o investiție de 7,2 mil. euro

Armonia Center

Funcționare: toamna 2008 – vara 2009

Suprafață închiriabilă: 37.000 mp

Investiție: 45 milioane de euro

Chiriași: Carrefour, Flanco, Samsonite, Mondex

Dezvoltator: Red Project Three

Stadiu: în insolvență

Citește și