Managerii se așteaptă la afaceri mai mari în construcții și retail
Managerii companiilor se așteaptă pentru perioada iunie - august la creșterea activității în construcții și comerțul cu amănuntul și la un avans moderat în industria prelucrătoare și servicii, față de cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Managerii companiilor se așteaptă pentru perioada iunie – august la creșterea activității în construcții și comerțul cu amănuntul și la un avans moderat în industria prelucrătoare și servicii, față de cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Concluziile au fost obținute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendințele activității economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă. Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creștere moderată a volumului producției (sold conjunctural +8%). Pentru unele dintre activități se va înregistra tendință de creștere în ceea ce privește estimarea producției – fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +31%), fabricarea băuturilor (sold conjunctural +29%) și fabricarea altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural +24%).
Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată (sold conjunctural +7%), iar în ceea ce privește numărul de salariați se estimează o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026