Mănăstirea Voroneț e cu aproape un secol mai veche decât se credea
Așezământul monastic de la Voroneț datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil din perioada 1400-1410, arată cercetările recente ale arheologilor suceveni, biserica actuală fiind construită în 1488 de Ștefan cel Mare peste temelia primei biserici distrusă de un incendiu
Așezământul monastic de la Voroneț datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil din perioada 1400-1410, arată cercetările recente ale arheologilor suceveni, biserica actuală fiind construită în 1488 de Ștefan cel Mare peste temelia primei biserici distrusă de un incendiu, scrie Mediafax.
Arheologul Florin Hău a declarat luni că cercetările au fost făcute într-o zonă unde au mai fost făcute săpături în perioada 1961-1967 de Radu Heitel și Nicolae N. Pușcașu, care la acea dată au avut ca obiectiv principal să afle dacă biserica construită în 1488 de Ștefan cel Mare este prima sau dacă sub aceasta existase una anterioară.
Cercetările din 1967 au demonstrat că biserica lui Ștefan cel Mare este a doua biserică a așezământului monastic întemeiat la Voroneț, dar nu se știa cât de timpurile era biserica anterioară și se estima că putea data de la 1450.
“Faptul în sine era cunoscut pentru că exista un document din 22 ianuarie 1472 în care apare mențiunea expresă a mănăstirii și a starețului Misail”, a spus Hău.
Arheologul sucevean a arătat că cercetările finalizate recent într-unul dintre ansamblurile datând din perioade de dinainte de 1488 arată că acesta datează mult mai devreme decât s-a putut proba.
El a spus că o pivniță cu laturile de 7,3 metri și 6,1 metri, cercetată acum, datează de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun, cel mai probabil din 1400-1410. Citiți mai mult despre mănăstirea Voroneț pe www.mediafax.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026