Versiunea completă
Eveniment

Mandatele de aducere a celor 100 de elevi ar fi fost executate dacă nu se prezentau la audieri

Bogdan Staicu, procuror-șef la Parchetul Capitalei, a declarat, vineri, că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susținut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", ce ar fi fost puse în executare dacă aceștia nu se prezentau la audieri în urma citării.

Laura Mitran - Mediafax · 6 iulie 2013 · 6 min de citit

Mandatele de aducere erau emise pentru aproximativ 100 de elevi, dar nu s-a pus problema punerii lor în aplicare înainte de realizarea procedurii de citare, a spus Bogdan Staicu, procuror șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, vineri seară, la Realitatea TV.

“Din cele 250 de persoane (numărul elevilor care au susținut proba de limba română a bacalaureatului la Liceul Dimitrie “Bolintineanu” din Capitală, n.r.) erau 100 care trebuiau să reprezinte primul eșalon, care să fie audiate, dacă se putea azi, mâine, cel târziu luni, iar celelalte peste o sută de persoane urmau să fie audiate la epuizarea primului eșalon. Aceste 100 de persoane sunt persoanele care fie s-au aflat în sălile în care au fost găsiți asupra supraveghetorilor bani nejustificați, fie sunt 16 elevi în privința cărora exista o listă, iar alături de această listă existau rezolvările subiectelor la limba română xeroxate în 16 exemplare. Deci aceștia au fost cei vizați cu prioritate”, a declarat Staicu.

Procurorul a spus că acești 100 de elevi trebuiau identificați, la liceu, și citați. “În situația în care acești elevi nu se prezentau în momentul convenit pentru audiere în urma acestei citări, se puneau în executare mandatele de aducere referitoare la aceștia (…) Având în vedere numărul foarte mare de persoane care trebuiau audiate, au fost emise (mandate de aducere, n.r.), dar nu puteau fi puse în executare”, a mai declarat magistratul.

Staicu a mai spus că elevii care nu voiau să meargă în acel moment, direct de la liceu, la audieri ar fi convenit cu polițistul să vină altă dată, și dacă nici la data respectivă nu se prezentau, atunci ar fi fost pus în executare mandatul de aducere, adică ar fi fost conduși la audieri.

Pe de altă parte, 17 elevi s-au prezentat, singuri, vineri la audierile de la Poliția Capitalei, “în ciuda impactului mediatic”, a mai spus Staicu, precizând că își asumaseră angajamentul în acest sens mai mult de 20.

“Elevii nu au fost umiliți, nu li s-au încălcat drepturile, motiv pentru care s-au și prezentat din proprie inițiativă la Poliția Capitalei”, a mai declarat Bogdan Staicu, vineri seară.

Tot în cursul zilei de vineri, procurorul șef Bogdan Staicu a mai spus că cei aproximativ 250 de elevi, împărțiți în cele cinci săli de examinare de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, în care s-au găsit sume nejustificate de bani în urma descinderilor din 1 iulie, sunt martori la posibile infracțiuni de corupție, acesta fiind motivul pentru care ei ar trebui audiați.

Polițiștii au mers, vineri, la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duși la audieri, după susținerea ultimei probe a bacalaureatului. În fața intrării în curtea Liceului “Bolintineanu” erau zeci de părinți care își așteptau copiii. Unii dintre părinți, nemulțumiți că polițiștii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul și a-i duce la audieri, i-au huiduit și au reclamat că aceștia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat și altercații între părinți și polițiști.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, declara că polițiștii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susținut examenul de bacalaureat la această școală. Acesta a spus că polițiștii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanță, precizând că elevii vor fi duși cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiți și nu sunt reținuți, iar părinții își pot însoții copiii.

Bogdan Staicu a declarat, ulterior, că, fiind foarte mulți elevi care trebuie audiați, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanță sau să înceapă examenele de admitere la facultate.

Staicu a precizat că procurorii și polițiștii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiați cei 250 de elevi.

El a mai spus că pentru audiere au fost emise citații, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.

Staicu a mai arătat că părinții se puteau interesa dacă urmau să fie audiați copiii lor și puteau fi de față la audieri, întrucât a fost pus la dispoziția acestora un număr de telefon.

În legătură cu autocarele care au fost trimise în fața sediului Liceului “Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a ușura deplasarea celor care au spus că pot da declarații vineri.

“Toți cei prezenți la Poliția Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiați, s-a renunțat la transport cu autobuze și s-a deplasat fiecare cum a putut”, a precizat Staicu

Audierile, vizându-i pe toți cei 250 de elevi care au susținut examenul, vor continua sâmbătă și vor fi reluate luni, a mai spus Staicu.

Pe de altă parte, ministrul de Interne, Radu Stroe, declara, tot vineri, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că “Poliția a lucrat foarte corect”.

Parchetul Tribunalului București anunța luni că a fost începută urmărirea penală “in rem” pentru fapte de corupție privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, fiind făcute percheziții la unitatea de învățământ cu sprijinul SRI, Direcției Generale Anticorupție și Poliției Capitalei. În timpul perchezițiilor, s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Elevii au fost percheziționați de anchetatori la ieșirea din sală, la mulți dintre aceștia fiind găsite fițuici, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Cinci profesori din comisia de examen și 32 de profesori supraveghetori la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” au fost audiați luni la Poliția Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat.

Directoarea Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, demisă luni din funcție, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marți, de Tribunalul București, fiind acuzată de trafic de influență în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

Șapte candidați la bacalureat de la Liceul “Bolintineanu” au fost eliminați din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, “copiuțe, cărți cu rezolvări, telefoane mobile”, la proba de limba și literatura română, a anunțat marți Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește și