Manos

Unii ii spuneau Grecu’. Cei mai multi – inclusiv eu – ii spun Manos. Povestea prieteniei mele cu el are trei episoade distincte. “Inainte”, “in timp ce” si “dupa”. “Inainte”, pana prin 1997, ne stiam, chiar lucraseram impreuna in cateva proiecte, dar nu deveniseram prieteni. Intre “inainte” si “dupa” am devenit prieteni cu adevarat. Adica “in timp ce”. Iar de “dupa” si pana azi – si probabil multa vreme de acum incolo – am dezvoltat aceasta prietenie.

Decodare. “Inainte” inseamna perioada de dinainte de a ne imbolnavi. “In timp ce” – perioada in care amandoi
ne-am luptat sa scapam. Si “dupa” inseamna perioada scursa din momentul in care am fost declarati vindecati si pana azi.
Dupa ce ai invins o boala ca asta, vezi viitorul cu alti ochi. Vezi totul cu alti ochi. Si, daca te duce capul si ai noroc, inveti sa traiesti cu teama de moarte, afli ce este cu adevarat important in viata
si-ti vezi de treaba cum poti mai bine. Aici pun unul dintre citatele mele favorite. Scria William Saroyan in romanul O zi din dupa-amiaza lumii (1946): “Intr-o zi din dupa-amiaza lumii, mohoreala mortii se va cuibari in tine si, cand te vei ridica sa mergi, vei fi mohorat ca moartea. Dar, daca esti norocos, asta nu va face decat distractia mai buna si iubirea mai mare”.
Mi-aduc aminte ca incepusem deja tratamentul, cand am primit un mesaj de la el, de departe. Atunci am aflat ca si el fusese lovit de acelasi dusman. Dar el se lupta “pe viata si pe moarte” intr-un spital. La el nu “se stia inca”. Eu deja raspunsesem foarte bine la tratament si ma indreptam incet, dureros, dar sigur spre liman. Razboiul lui personal cu boala a fost mult mai atroce, mai lung si cu mai multe batalii decat al meu. In fine, imediat ce am putut sa o facem, am inceput sa ne intalnim mai des si sa construim prietenia. Exista, involuntara, o ciudata solidaritate care se activeaza intre oamenii care se stiu bolnavi de aceeasi boala.
Manos a zis intr-o zi: “Vrei sa fii fratele meu?”. Eu, desi am un frate mai mic cu 11 ani, am zis imediat “Da”. Da, cred ca suntem un fel de frati. Un fel de camarazi de arme. Am avut norocul sa ne intoarcem “de pe front” impreuna, aproximativ teferi.
Manos e grec, un grec care a decis
sa-si traiasca viata aici, desi a umblat si umbla mult prin lume. “Grecia? E un fel de Romanie mai mica, doar ca se vorbeste greceste”, glumea el serios.
Daca ar fi sa numesc foarte repede o trasatura de caracter a acestui om, as spune demnitatea. El e un grec din ala de soi bun, specie rara in ziua de azi. Un luptator adevarat imbracat in “costum de gentleman”. De ce va vorbesc despre el?
Pentru ca are o uriasa colectie de discuri si CD-uri cu muzica buna – cateva mii. Pentru ca, desi nunta este un eveniment trist, el a organizat cea mai minunata nunta la care am fost vreodata. Fiindca pentru prietenii adevarati e in stare sa puna totul la bataie. Pentru ca a avut doua dintre cele mai bune – din 1989 si pana acum – cluburi din Romania: Club 30 si Keoke. Pentru ca el se pricepe de minune sa creeze atmosfera ideala a unui loc printr-un play-list de muzici exceptionale. Pentru ca a pus pe picioare o firma de organizare de evenimente care a ajuns printre cele mai bune de pe piata. Iar evenimentele gandite si implementate de el devin memorabile. Pentru ca face niste fotografii senzationale, dar nu are timp suficient, din pacate, sa se ocupe de asta, tot asa cum intr-o vreme a compus muzica. Pentru ca gateste foarte bine. Pentru ca are un suflet mare si face lucrurile sa se miste, in ciuda tuturor adversitatilor. Pentru ca nu poate sa stea fara a face ceva. Pentru ca desi nu e frumos “ca un Adonis”, e barbat pana in varful unghiilor. Pentru ca stie ca una este sa nu-ti fie frica din inconstienta si alta este sa-ti controlezi temerile. Pentru ca tot ce pe altii i-a inrait pe el l-a facut mai intelept. Pentru ca are puterea de a albi cele mai negre situatii cu un savuros simt al umorului. Pentru ca se imbraca cu un gust desavarsit. Pentru ca este un Domn. Domnul Damanakis.