Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Manuscrisul Prințului Tom/ de Stelian Țurlea

Această carte superbă reproduce în facsimil volumul scris de Gheorghe Tomozei în iarna lui 1971, la vila scriitorilor de la Cumpătu, Sinaia, în timpul unui concediu cu Nichita Stănescu.

Ziarul de Duminica · 4 decembrie 2014 · 4 min de citit

Gheorghe Tomozei

Tratat asupra melancoliei

Facsimil după manuscris

Editura Vremea

Această carte superbă reproduce în facsimil volumul scris de Gheorghe Tomozei în iarna lui 1971, la vila scriitorilor de la Cumpătu, Sinaia, în timpul unui concediu cu Nichita Stănescu. Doar cartea lui Tomozei a devenit volum, sub titlul „Misterul clepsidrei”. Manuscrisul a fost achiziționat în licitație publică de Marius Marian Șolea: „În căutările mele de colecționar de artă, a fost o bucurie să întâlnesc anul trecut, printr-o întâmplare, un manuscris integral al unui volum de versuri. De obicei poți găsi un poem, o pagină, o scrisoare, părți mărunte dintr-o operă. Raritatea momentului a generat reacția mea imediată. L-am achiziționat din atașament pentru scriitor, din dorința ca volumul de față să nu fie înstrăinat într-o manieră nepotrivită, care putea duce, mai apoi, la vânzarea sa pe bucăți, cum se întâmplă în mod obișnuit și cu alte manuscrise în licitațiile publice de la noi, dar și din previzionarea unei valorificări ulterioare.”

Knut Hamsun

Pan. Victoria

Editura Humanitas fiction

Traducere din limba norvegiană de Valeriu Munteanu. Două scurte romane, devenite clasice, dense, de o mare intensitate psihologică și poetică, despre singurătate și iubire, printre cele mai frumoase scrieri din literatura europeană. Romanul Pan a fost ecranizat de patru ori, între 1922 și 1995. Victoria, romanul de dragoste după protagonista căruia scriitorul și-a numit prima fiică, a fost ecranizat în 2013. Knut Hamsun a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1920. În Pan, obosit de viața în miezul civilizației, locotenentul Glahn lasă în urmă normele unei societăți în care nu-și găsește locul și se refugiază în ținutul Nordland, unde duce o existență retrasă, vânând și pescuind și scrie un jurnal. Victoria e o imposibilă poveste de dragoste dintre un tânăr cu origini modeste și fiica unui moșier bogat.

Mircea Petean

Nicanor, ultimul om

Editura Limes

Volum de proză poetică, pornind de la un personaj inventat, Nicanor anonimul transilvan. Dacă te uiți pe Google, vei găsi nenumărate explicații pentru Nicanor. Mircea Petean însuși scrie: „Și pentru că tot veni vorba,/ cine mai e și Nicanor ăsta?/ Alter-ego-ul poetului Petean?/ Un erou de ficțiune?/ (Mi se pare c-am citit despre el cel puțin într-o scriere de-a unui prozator sud-american.)/ Un sfânt?/ O combinație între un literat, un vagabond/ și o pagină de ziar?/ Un nume de câine?// Cin’să fie? Cin’să fie?/ O să fie-o bucurie!…” Autorul își imaginează că Nicanor (care nu se știe cum arată, nici ce vârstă are) a dispărut și în garsoniera sa menajera a dat peste un „Caiet sinucigaș” plin de însemnări care merită să fie cunoscute de toată lumea.

Gabriel Gafița

Du-te departe de mine

Editura Nemira

Fiu al editorului și istoricului literar Mihai Gafița, născut în 1952, Gabriel Gafița revine prin acest roman la activitatea literară, după o întrerupere de 25 de ani, timp în care s-a consacrat exclusiv activității diplomatice (a fost consilier cultural în Marea Britanie și ambasador în Canada, Malaiezia și Portugalia). Prima sa carte a fost volumul de proză fantastică „Moartea măștilor ”(1971). Mai târziu a semnat romanele „Lumină pentru cei singuri” (1975), „Iarna e o altă țară ”(1980). Romanul de față este povestea unui fost agent secret în România post-decembristă, care perpetuează minciuna chiar față de ființa la care ține cel mai mult, naiva și vulnerabila sa fiică. El dorește s-o protejeze cu orice preț de lumea degradată care o înconjoară. În acest efort al său discret, dar nemilos, metodele întrebuințate nivelează binele și răul, care ajung să nu se mai deosebească.

Alexandra David-Neel

Călătoria unei parizience în Lhasa

Editura Polirom

Traducere de Giuliano Sfichi. În 1924, când Tibetul era o țară închisă pentru străini, Alexandra David-Neel și fiul ei adoptiv, lama Aphur Yongden, au reușit să treacă granița venind dinspre China și s-au îndreptat spre capitală. La capătul unei călătorii de opt luni, în care au fost nevoiți să înfrunte obstacolele naturale, foamea, frigul și să înșele vigilența autorităților, cei doi au reușit să ajungă în Lhasa. Alexandra David-Neel a devenit astfel prima femeie străină care a pătruns în orașul interzis. Cartea de față a devenit bestseller internațional imediat după publicare.

O carte emoționantă, care ține cititorul în tensiune de la început până la final.

Jeff Vandermeer

Anihilare

Cartea I din Trilogia Southern Reach

Editura Trei

Colecția Science fiction. Traducere din engleză de Bogdan Perdivară. Zona X: universul straniu dintre uman și non-uman, plin de mistere și indicii de neînțeles, un loc pentru toți cei fascinați de Picnic la marginea drumului al fraților Strugațki sau de serialul TV Lost. Povestea celei de-a douăsprezecea expediții științifice într-o regiune interzisă accesului oamenilor. „Într-o manieră similară cu Insula doctorului Moreau de H. G. Wells, Vandermeer țese o poveste insolită de supranatural și semiuman.” (Booklist). Jeffrey Scott Vandermeer (n. 1968) este scriitor și editor american, faimos pentru contribuțiile sale la curentul New Weird. Drepturile de ecranizare pentru Anihilare au fost cumpărate de Paramount Pictures.

Citește și