Versiunea completă
Prima pagina

Marco International vrea sa se judece cu AIG

Casa de comert Marco International, companie care detine in prezent 25% din Alro Slatina, intentioneaza sa actioneze in justitie gigantul financiar american AIG, cointeresat alaturi de grupul metalurgic francez Pechiney in privatizarea producatorului de aluminiu

Laurentiu Ispir · 23 mai 2001 · 4 min de citit

Casa de comert Marco International, companie care detine in prezent 25% din Alro Slatina, intentioneaza sa actioneze in justitie gigantul financiar american AIG, cointeresat alaturi de grupul metalurgic francez Pechiney in privatizarea producatorului de aluminiu.

Decizia a fost luata dupa ce reprezentantii Marco au aflat, prin surse din Ministerul de Externe, ca AIG a trimis, sub semnatura unuia din vicepresedintii sai, o scrisoare de atentionare ambasadei Romaniei din SUA.

Scrisoarea cuprinde, conform oficialilor Marco International, avertizari cu privire la modalitatea de privatizare a Alro Slatina si la viitorii sai eventuali proprietari.

“AIG, ca parte interesata in privatizarea Alro alaturi de Pechiney, spune in scrisoare ca Marco International este o companie detinuta de Mark Rich. Consideram aceasta afirmatie un atac grav, nejustificat, si intentionam sa actionam in justitie grupul american”, a declarat pentru Ziarul Financiar Peter Braun, unul din reprezentatii Marco in Romania si membru in Consiliul de Administratie al Conef.

Conef detine 14% din Alro si este aproape integral proprietatea Marco International, companie care mai detine direct inca un pachet de 11% din producatorul de aluminiu.

Mark Rich este una dintre cele mai controversate personaje ale SUA, numele sau fiind implicat in scandaluri de rasunet, uneori chiar alaturi de cel al lui Bill Clinton.

Omul de afaceri a fost acuzat de malversatiuni financiare si a fost iertat de presedintele american, intr-una dintre ultimele sale decizii dinaintea plecarii din functie. Mediile americane au comentat negativ gestul lui Bill Clinton, acuzandu-l ca a fost interesat.

Rich a detinut, printre altele, si o companie de comert inregistrata in Elvetia – Crown Resources, cumparata de curand de grupul rusesc Alfa.

“Mark Rich nu este, sub nici o forma, proprietar al Marco International”, a declarat Alexander Krasner, vicepresedinte al Conef.

Reprezentantii AIG nu a putut fi contactati pentru a comenta acuzatiile reprezentantilor Marco International.

Marco International este considerata deja viitorul actionar majoritar al Alro Slatina. Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Alro va discuta pe 4 iunie majorarea capitalului social al companiei prin numerar – 60 de milioane de dolari si prin incorporarea diferentelor din reevaluarea activelor.

Daca majorarea se va aproba, Marco va deveni actionar majoritar al Alro datorita faptului ca Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) nu poate subscrie la majorarea de capital prin vanzarea de actiuni noi.

Pechiney, primul producator european de aluminiu, este considerat principalul perdant in cazul aprobarii majorarii de capital. Grupul francez a facut in ultimii ani lobby la nivel politic pentru scoaterea Alro la privatizare prin vanzare catre un investitor strategic si era dat ca principalul favorit in cursa.

AIG si Pechiney intentionau sa cumpere in consortiu pachetul de 54,7% din Alro detinut in prezent de FPS.

Marco a cumparat si 6,6% din Alprom

Casa de comet Marco Aquisition, care detine direct si indirect 24,5% din Alro Slatina, a cumparat in ultimile doua zile si un pachet de 6,64% din Alprom. Marco Aquisition este proprietarul Conef, care detine 10,5% din Alprom.

Surse din piata spun ca pachetul de 6,64% a fost vandut de fondul de investitii Romanian Investment Company (RIC) Cyprus , care apartine de Foreign Colonial.

Pretul platit pentru pachetul de actiuni al Alprom a fost de aproximativ 410.000 de dolari iar tranzactia a fost facuta prin intermediul pietei secundare Rasdaq.

“Am cumparat pentru ca suntem interesati si de Alprom, nu numai de Alro. Noi credem ca cele doua companii plus o uzina pentru energie electrica pot face un circuit integrat foarte bun: asa cum Alprom nu poate trai fara Alro, si Alro pierde din valoare fara Alprom”, a declarat pentru Ziarul Financiar Alexander Krasner, vicepresedinte al Conef.

Marco Aquisition a cumparat, tot de la RIC Cyprus, in ultimile zile, pachetul de 10% pe care fondul il detinea la Alro Slatina. Pretul tranzactiei a fost de aproximativ 14 milioane de dolari.

Interesul Marco International, din care face parte Marco Aquisition, pentru obtinerea unor pachete majoritare de actiuni la cei doi producatori aluminiu a fost facut public saptamana trecuta, cand compania de comert americana a declarat: “Vrem sa cumparam Alro si Alprom”.

Daca in ceea ce priveste Alro lucrurile par clare, fiind probabil ca Marco sa obtina controlul dupa majorarea de capital in numerar de 60 de milioane de dolari, privatizarea Alprom pare ca va fi realizata cel mai devreme la sfarsitul anului.

“Poate ca vom reusi sa devenim actionari majoritari la Alro. Speram sa ajungem la o pozitie asemanatoare si in cazul Alprom atunci cand compania va fi privatizata”, a spus Peter Braun, membru in Consiliul de Administratie al Conef.

O fuziune a celor doua companii este, spun analistii pietei, cea mai buna miscare pe care o poate face un viitor actionar majoritar comun.

Alprom cumpara majoritatea covarsitoare a materiilor prime de la Alro iar produsele companiei sunt considerate cele care pot aduce castiguri cu adevarat mari in cazul in care au asigurata o piata de desfacere.

Alprom Slatina a inregistrat in primele trei luni ale anului un profit brut de 18 miliarde de lei ( 700.000 $) mai mare cu 2,2 miliarde de lei in comparatie cu cel din perioada identica a lui 2000.

Cifra de afaceri a companiei a crescut de la 262 de miliarde de lei (13,83 milioane de dolari) la 421 miliarde de lei (15,61 milioane de dolari).

Capitalul social al Alprom este de 170,44 miliarde de lei, impartit in actiuni cu valoarea nominala de 25.000 de lei. Actionarul majoritar al companiei este Autoritatea pentru Privatizare (APAPS), care detine 69,92% din actiuni.

Actiunile Alprom sunt cotate pe Rasdaq, iar ultima cotatie a fost de 26.000 de lei.

Citește și