Marea Britanie susține că deține noi probe privind folosirea armelor chimice în Siria
Premierul britanic David Cameron a afirmat joi că deține noi probe privind folosirea armelor chimice în Siria, o sursă precizând din partea sa că este vorba despre gaz sarin, relatează AFP.
“Am examinat în laboratorul de la Porton Down, în Anglia, eșantioane prelevate la Damasc care arată din nou folosirea armelor chimice la periferia Damascului”, a declarat joi pentru BBC David Cameron, aflat în vizită la Sankt Petersburg, unde participă la summitul G20.
“Experți britanici de la Porton Down au analizat eșantioane, iar acestea s-au dovedit pozitive pentru gaz sarin”, a precizat pentru AFP o sursă britanică, la Londra.
Secretarul american de Stat John Kerry a dat deja asigurări duminică asupra faptului că Statele Unite au primit și analizat eșantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin în cursul atacului chimic de la 21 august la periferia Damascului, atribuit de Washington regimului al-Assad.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026