Versiunea completă
Afaceri de la zero

Marea hinghereala

Vanatoarea si cainii sunt doua dintre marile pasiuni ale lui Jean Vladoiu. Hobby-uri pe care, sambata seara, atacantul de buzunar al Stelei a avut posibilitatea sa si le satisfaca pe dreptunghiul verde al stadionului din Ghencea, transformat pentru 90 de minute in teren de vanatoare de "caini rosii"

Aurelian Botezatu · 20 august 2000 · 3 min de citit

Vanatoarea si cainii sunt doua dintre marile pasiuni ale lui Jean Vladoiu. Hobby-uri pe care, sambata seara, atacantul de buzunar al Stelei a avut posibilitatea sa si le satisfaca pe dreptunghiul verde al stadionului din Ghencea, transformat pentru 90 de minute in teren de vanatoare de “caini rosii”.

Izgonit de la Dinamo intr-o maniera deloc eleganta iarna trecuta, Jean s-a transformat in “hingherul” fostilor sai coechipieri. Pe care i-a ars scurt, de trei ori, castigand Stelei, aproape de unul singur, un meci cu valoare de aur in economia campionatului intern.

In mare forma, “Charlie” a transformat eternul derby bucurestean intr-o reglare de conturi cu sefii clubului din atefan cel Mare, carora le-a demonstrat cu varf si indesat ca merita si ultimul sfant din ceea ce trebuiau sa-i dea si nu i s-a dat. A inscris cu capul, lucru putin obisnuit pentru un jucator minion, a fost la nevoie servant, fundas, iar cand i s-a ivit ocazia a lovit nemilos pe contraatac.

Adaugand la toate acestea si reusita lui Danciulescu, un alt ex-dinamovist care-si altoieste fostii colegi pe unde-i prinde, s-a facut de un 4-1 neverosimil pentru o confruntare intre doua combatante de valori sensibil egale.

Satisfactia lui Vladoiu nu poate fi insa deplina, pentru ca de suferit nu vor avea responsabilii lui Dinamo. Cei care vor plati oalele sparte, dupa cum s-a grabit sa anunte la conferinta de presa antrenorul Cornel Dinu, sunt amicii lui Jean din tabara adversa.

Cainele-sef a pus la zid prestatia apararii, deci implicit a vecinului de la Corbeanca al lui Vladoiu, Mihali, si a decretat ca “Vali Nastase va ramane de acum pe banca de rezerve si il voi folosi, cu orice pret, pe Onut”. Nastase, finul lui Vladoiu! Orgolios nevoie mare, Dinu a afirmat ca “nu-l regret pe Vladoiu. A fost lasat prea liber, atata tot”.

Considerat Everestul fotbalului nostru, derby-ul Steaua – Dinamo si-a meritat din plin eticheta. Ramane pe mai departe singurul duel comparabil cu ceea ce se vede la varf in marile campionate ale Europei.

Jocul de sambata a avut toate atributele unui spectacol de inalta tinuta: ritm alert, numeroase faze de poarta, combinatii de efect la firul ierbii, goluri frumoase, totul pe fondul unei atmosfere incendiare. Chiar si arbitrajul, de obicei prilej de disputa la conferintele de presa, a iesit destul de bine.

Daca Dinu era prea suparat pe ai sai ca sa trimita vreo sageata in directia lui Tiberiu Lajos, tehnicianul stelist Victor Piturca i-a reprosat “centralului” doar ca “a cam exagerat cu cartonasele”, acceptand drept justa eliminarea lui Baciu.

Eliminare la care, pentru a respecta adevarul, era obligatoriu sa se adauge una si din tabara dinamovista. Giani Kirita a inscris un gol frumos, insa nu acelasi lucru se poate spune despre intrarile sale. Lajos i-a dat un “galben”, dar s-a abtinut sa mearga mai departe, cu toate ca era indreptatit s-o faca.

Steaua a castigat sambata nu doar trei puncte. De fapt, plusul cel mare l-a bifat la capitolul moral. A reusit sa se impuna cu toate ca s-a urnit mai greu decat rivala sa in debutul campionatului si in conditiile in care Piturca a avut destule probleme de personal, neputandu-i folosi pe Miu (suspedat), Mitrita si Lincar (accidentati).

O asa demonstratie de forta, cu oameni din linia a doua, nu poate avea decat un efect benefic asupra psihicului jucatorilor si implicit asupra parcursului ulterior in competitie. Cine expediaza de o asemenea maniera pe Dinamo, poate trece de oricine.

Exact la polul opus sunt acum campionii. Mai grav este ca raul pentru Dinamo a pornit din interior. De la conducatorii care au renuntat la jucatori cheie (Vladoiu, Iftodi, Lupescu) cu zambetul pe buze, luand in schimb stifturi, si chiar de la un antrenor care, pentru a-si pastra scaunul, a inchis ochii.

Citește și