Marea Unire

In toamna anului 1918, in conditiile rapidei dezmembrari a monarhiei dualiste austro-ungare, lupta de emancipare a romanilor din Transilvania si Banat intra intr-o noua etapa – decisiva – de afirmare.

Ideea convocarii unui larg forum reprezentativ, in care romanii sa-si hotarasca liber si democratic, in baza dreptului la autodeterminare, propriul destin, isi facea loc in documentele emanate de catre Partidul National Roman din Transilvania. In paralel, fruntasii unionisti de peste hotare desfasurau o febrila activitate politico-diplomatica pentru sensibilizarea opiniei publice internationale fata de justetea cauzei romanilor.

In acest context, la 1 decembrie 1918, pe platoul Romanilor de la Alba Iulia, 1.228 de delegati ai tinuturilor transilvane unde populatia romaneasca era majoritara, mandatati prin asa-numitele “credentionale” in a-si exprima vointa de unire a localitatilor pe care le reprezentau, au votat unirea cu Romania – “pentru toate veacurile pecetluita”, precum consemna stenograma Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia. Caracterul plebiscitar al Adunarii a fost intarit de cei peste 100.000 de participanti, care au aprobat in unanimitate votul delegatiilor din teritoriu.

Asigurandu-li-se drepturi egale cu romanii, la standardele democratice cele mai inaintate ale vremii, minoritatile nationale de pe teritoriul Transilvaniei si-au exprimat, in adunari ulterioare, adeziunea la actul de vointa politica populara de la Alba Iulia. Cazurile izolate de neacceptare a acestuia din randurile nationalitatilor conlocuitoare au constituit exceptia, si nu regula.

Venind dupa istoricele hotarari pe care Sfatul tarii din Basarabia si Congresul General al Bucovinei le luasera in martie-aprilie si noiembrie 1918 la Chisinau si Cernauti, actul istoric de la Alba Iulia marca desavarsirea procesului fauririi statului national unitar roman.

Impactul Marii Uniri a fost extrem de puternic pe toate coordonatele dezvoltarii ulteriorare ale Romaniei. Romania a devenit, dintr-o tara mica, o tara medie din punctul de vedere al suprafetei si populatiei. Teritoriul sau s-a marit de 2,5 ori, iar populatia sa a sporit de la aproximativ 7,5 milioane la circa 18 milioane de locuitori, pentru ca sa ajunga, catre sfarsitul perioadei interbelice, la aproape 20 de milioane de locuitori. Granitele statale aproape ca s-au suprapus peste cele etnice. Asezarea tarii in granitele sale firesti a creat conditiile favorabile dezvoltarii accelerate a capitalismului si unor insemnate prefaceri politice, consfintite prin Constitutia din 1923 – cea mai democratica Constitutie din cate a cunoscut Romania.