Versiunea completă
Eveniment

Marian Sârbu a primit votul Parlamentului pentru președinția CSSPP

Președintele UNPR, Marian Sârbu, a primit, marți, votul Parlamentului pentru funcția de președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, iar Ion Giurescu a fost votat ca vicepreședinte al instituției.

Mediafax · 27 martie 2012 · 1 min de citit

Președintele UNPR, Marian Sârbu, a primit, marți, votul Parlamentului pentru funcția de președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, iar Ion Giurescu a fost votat ca vicepreședinte al instituției.

Marian Sârbu a întrunit 229 de voturi “pentru” și un vot “împotrivă”, iar Giurescu, 228 de voturi “pentru” și două voturi “împotrivă”.

Votul a fost exercitat în plen comun, pe buletine.

Președintele Comisiei pentru buget a Camerei Deputaților, Maria Barna, a anunțat în plen, înainte de vot, că ambii candidați au fost audiați de Comisiile pentru buget și pentru muncă.

Ea a arătat că aceștia au fost votați în Comisii în unanimitate.

Președintele UNPR, Marian Sârbu, a fost avizat, luni, de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcția de președinte al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

De asemenea, comisiile parlamentare l-au validat pe Ion Giurescu, propus de PSD, pentru postul de vicepreședinte al CSSPP.

Audierile în comisiile de buget și economice ale Senatului și Camerei Deputaților s-au desfășurat cu ușile închise, la final nefiind făcute declarații oficiale.

Liderul social-democrat, Victor Ponta, a declarat, marți, că după nominalizarea președintelui UNPR, Marian Sârbu, la conducerea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), a devenit clar motivul plecării acestuia din PSD.

Citește și