Mărirea și decăderea unui mare comandant militar/ de Ziarul de duminică

Frederick Kempe

Berlin 1961

Kennedy, Hrușciov și cel mai periculos loc din lume

Editura Litera

Traducere de Gabriel Stoian.

Cuvânt-înainte de gen. Brent Scowcroft, care scrie: „În ciuda atenției ce i s-a acordat crizei cubaneze, ceea ce s-a petrecut la Berlin a influențat în mod mult mai hotărâtor felul în care s-a modelat perioada dintre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în 1945, pe de o parte, și unificarea Germaniei și dizolvarea Uniunii Sovietice în 1990 și 1991, pe de alta. Revolta berlineză din august 1961 a fost cea care a ancorat Războiul Rece în ostilitatea care va persista încă trei decenii, făcându-ne să rămânem închistați în obiceiuri, proceduri și suspiciuni care aveau să se stingă doar odată cu căderea Zidului, la 9 noiembrie 1989.

În plus, prima criză a evidențiat o tensiune deosebită. Potrivit părerii lui William Kaufman, un strateg al administrației Kennedy, care a lucrat atât la soluționarea crizei berlineze, cât și a celei cubaneze, «Berlinul a reprezentat cel mai grav moment din Războiul Rece. Deși am participat intens la Criza rachetelor nucleare din Cuba, personal, am considerat că înfruntarea berlineză, îndeosebi după ridicarea zidului, unde tancurile sovietice și cele americane s-au confruntat practic față în față, cu tunurile pregătite de tragere, a fost o situație mai periculoasă. La câteva zile de la izbucnirea crizei cubaneze, am avut indicii clare că rușii nu aveau intenția de a ne împinge până în pragul unui război…»

Contribuția lui Fred Kempe la descifrarea cât mai limpede a acelei perioade este valoroasă prin faptul că ea combină calitățile de povestitor ale unui jurnalist aflat la fața locului, aptitudinile analitice ale unui om de știință în domeniul politicii și utilizarea ca istoric a unor documente americane, sovietice și germane desecretizate pentru a oferi o înțelegere unică a forțelor și persoanelor care se află la originea construirii Zidului Berlinului – emblematica barieră care a ajuns să simbolizeze dezbinarea adusă de Războiul Rece.

Din păcate, istoria nu ne dezvăluie ce alte soluții ar fi existat. Cu toate acestea, această importantă lucrare a lui Kempe îndeamnă cititorul să reflecteze la întrebările cruciale privind Criza Berlinului care, la rândul ei, dă naștere unor probleme mai mari, referitoare la conducerea americană la nivelul președintelui.

Se putea pune capăt Războiului Rece mai devreme dacă Președintele John F. Kennedy ar fi stabilit altfel de relații cu Nikita Hrușciov? În orele de început ale administrației Kennedy, Hrușciov a eliberat piloți americani capturați, a permis publicarea în ziarele sovietice a versiunii necenzurate a cuvântării inaugurale a lui Kennedy și, în cazul transmisiunilor posturilor de radio Europa Liberă și Libertatea, a redus bruiajul efectuat de către stat. Ar fi putut Kennedy să pună mai deplin la încercare posibilitățile deschise de gesturile conciliatorii ale lui Hrușciov? În cazul în care Kennedy ar fi tratat altfel cu Hrușciov la Summit-ul de la Viena din iunie 1961, conducătorul sovietic ar fi respins ideea de a închide granița Berlinului două luni mai târziu?

Sau, pe de altă parte, așa cum au sugerat unii analiști: Este posibil să considerăm acceptarea de către Kennedy a ridicării de către comuniști a Zidului în august 1961 drept cea mai preferabilă dintre soluțiile nefericite într-o lume pândită de primejdii? Kennedy a făcut binecunoscuta observație că prefera un zid războiului – și el avea motive să creadă că aceea era alternativa cu care se confrunta.

Acestea nu sunt chestiuni minore.

O altă întrebare ridicată de prezentarea captivantă a lui Kempe este dacă noi, peste ani și ani, vom putea privi Războiul Rece într-un mod mai nuanțat decât o facem în prezent. Războiul Rece nu a însemnat pur și simplu o răcire a relațiilor cu o Uniune Sovietică dornică să domine lumea; el a fost impus și de o serie de interpretări eronate care s-au susținut una pe alta privind intențiile celeilalte părți. În Berlin 1961, prezentarea erorilor apărute în comunicare și înțelegere între Statele Unite și Uniunea Sovietică într-un moment crucial dă naștere întrebării dacă nu cumva am fi putut obține rezultate mai bune în cazul în care am fi înțeles mai clar forțele interne, economice, politice și nu numai, care l-au silit pe rivalul nostru să adopte o asemenea atitudine. (…)

Nu putem decât să speculăm dacă un Kennedy mai dur sau mai conciliant ar fi putut să modifice istoria în Berlinul anului 1961. Se poate afirma în mod indiscutabil că evenimentele petrecute în acel an au făcut ca Războiul Rece să devină și mai aprig, într-un moment în care ruptura lui Hrușciov cu stalinismul ne-ar fi oferit probabil primele posibilități de a ajunge la o detensionare a situației.

Berlin 1961 ne prezintă acele evenimente în modalități noi și uimitoare, explorând caracteristicile fundamentale ale celor două mari țări, Statele Unite și Uniunea Sovietică, mediul politic intern din fiecare, și rolurile cruciale jucate de personalitățile liderilor lor, pentru ca apoi să întrețeasă totul în relatări la fel de importante privind modul în care au acționat acei factori.

Berlin 1961 este o carte captivantă, cu o bibliografie bogată, care incită gândirea și surprinde drama acelor vremuri în peisajul colorat al Berlinului și care sfidează părerile convenționale privind evenimentele din anii cei mai hotărâtori ai Războiului Rece.

Robert Forczyk

Gheorghi Konstantinovici Jukov

Viața, strategiile, tacticile și bătăliile celor mai mari comandanți militari din istorie

Editura Litera

Ilustrații de Adam Hook. Traducere din limba engleză de Ramona Zamfirescu. Jukov a fost figura dominantă a Armatei Roșii în al Doilea Război Mondial. Ca înalt ofițer al Stavka (Marele Cartier General al Armatei Roșii), Jukov a acționat în toate sectoarele critice în calitate de consultant, coordonator și comandant de facto pe câmpul de luptă ori de câte ori i s-a cerut. A jucat un rol crucial în salvarea situației disperate din toamna anului 1941, precum și între anii 1942-1943, când a condus Armata Roșie către o răsturnare de situație uimitoare și către o victorie între anii 1944-1945.

Totuși, metodele sale erau adeseori brutale și s-au soldat cu pierderi masive de partea sovieticilor. Mai mult, nu a dat dovadă de loialitate sau de compasiune față de comandanții din subordine sau față de soldații obișnuiți. Relația specială cu Stalin a reprezentat și ea un factor decisiv în rolul jucat de Jukov. Mai târziu, Stalin nu l-a mai privit cu ochi buni pe acest erou de război, ci ca pe o amenințare la adresa propriei autorități. După război, căderea lui Jukov a fost la fel de rapidă ca și ascensiunea sa inițială în cadrul Armatei Roșii, iar numele său a fost reabilitat abia după prăbușirea comunismului în URSS.