Marivaux si triumful politicii

Asa cum Marx nu poate fi redus la marxism, Marivaux nu poate fi redus la marivodaj. Aparent, avem de-a face, in piesele lui, cu spirituale piruete verbale, plasate in ambianta roz-aurie a “vechiului regim” din Franta pre-revolutionara. Regizorul Alexandru Darie, care a regizat Triumful dragostei, crede sincer ca este vorba despre o piesa “despre misterul sentimentelor, despre caile ciudate ale iubirii, (…), despre imposibilitatea de a separa sentimentele sincere de falsitate si minciuni, (…), despre cruzime si afectiune etc. etc.”. O lectura atenta, eliberata de ideile primite de-a gata, ne face sa descoperim cu totul altceva: un manual practic de comportament politic.

Eroina piesei, tanara Leonide, este o printesa ajunsa pe tron in urma unei lovituri de stat. Agis, fiul regelui deposedat de putere, s-a refugiat in casa unui cuplu de intelectuali: Hermocrate, filosoful, si sora sa, Leontine, pasionata de stiinta. Cu totii traiesc izolati, intr-o atmosfera severa de studiu si meditatie. Banuim, desi nu ni se spune explicit, ca cei doi il pregatesc, la nivel teoretic, pe print, pentru ca acesta sa devina, in viitor, capabil sa-si revendice drepturile legitime si sa le exercite cu competenta si energie. Va fi, spera ei, un rege- filosof, dar si un om de actiune. Numele sau o arata: Agis este imperativul lui agir si inseamna “Actioneaza!”. Hermocrate se vede pe sine, in secret, ca un Aristotel instruindu-l pe Alexandru.

La inceputul piesei, Leonide marturiseste confidentei sale ca e indragostita de Agis si vrea cu orice pret sa ajunga la el. Este putin probabil sa fi avut loc o intalnire prealabila, care sa se fi soldat cu un coup de foudre. Printesa este mai curand calculata decat amorezata. Ea vrea, de fapt, sa-si legitimeze puterea obtinuta prin forta, casatorindu-se cu mostenitorul legal. Practica reconcilierii dintre cei care detin puterea de fapt si cei care au fost deposedati de ea pe nedrept nu este rara si are meritul ca asigura stabilitatea guvernarii. Leonide crede ca ii va fi mai usor sa penetreze teritoriul ravnit, deghizata in barbat. Numele ei sugereaza, de altfel, atat determinarea razboinica, cat si ambiguitatea sexuala. Personalul de paza este insa vigilent, astfel incat planul risca sa avorteze de la inceput. Arlechin si Damis sunt niste agenti bine instruiti, care nu se lasa usor trasi pe sfoara de o fata deghizata in efeb. Sunt competenti, dar, spre binele printesei, coruptibili. Ea ii plateste bine si ii atrage astfel de partea ei.

Serviciile secrete fiind neutralizate, urmeaza manevra de seducere a intelectualilor. Leontine cade usor victima farmecului adolescentin, cu pronuntate accente virile, pe care printesa stie sa si-l puna in valoare. Precum femeile savante ale lui Moliere, Leontine este gata oricand sa abandoneze stiinta, pentru a-si urma inima. Cu filosoful Hermocrate lucrurile merg mai greu. El nu e un biet sentimental refulat, ci un individ complex, inteligent si prudent. Mai grav, nu este vanitos, deci nici usor vulnerabil. Punctul sau slab este conflictul interior: banuieste ca nu poate fi iubit si a incercat, fara succes deplin, sa se impace cu situatia. Printesa va sti insa sa-l convinga de contrariu. Daca pe sora a cucerit-o ca barbat intreprinzator, pe el il va cuceri ca femeie afectuoasa. Il va face sa creada nu ca stiinta lui ii impune, ci ca insasi fiinta lui ii e draga. Hermocrate nu-si pierde capul ca orice barbat care se apropie de andropauza, ci ca orice intelectual caruia i se promite impacarea cu sine. Dintotdeauna intelectualul a ravnit la simplificarea pe care omul de actiune o poate aduce problemelor sale. Hermocrate este fascinat de puterea si de siguranta de sine pe care le intrevede dincolo de farmecul feminin si se preda Leonidei ca Malraux lui de Gaulle. Aceasta si-a atins scopul si se poate intoarce la palat cu Agis in bratele ei.

Orice politician poate invata din piesa ca nu e de-ajuns sa dai pentru a obtine; trebuie si sa alegi darul potrivit, evitand confuzia de a promite unuia ceea ce un altul isi doreste. Astfel, spionilor trebuie sa le dai bani, sentimentalilor, iluzii si intelectualilor, certitudini.

Piesa lui Marivaux celebreaza nu triumful dragostei, ci triumful politicii.