Versiunea completă
ZF 24

Mărmureanu contrazice un ghid de protecție la seism ce recomandă elevilor să se refugieze sub bănci

Directorul onorific al INFP, prof. Gheorghe Mărmureanu, a combătut, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, o recomandare dintr-un ghid de protecție în caz de cutremur adresat elevilor, subliniind că nu este bine ca aceștia să se refugieze sub băncile din clase.

Valentin Anghel · 3 noiembrie 2013 · 4 min de citit

Invitat și el în emisiune, secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat a fost întrebat cum trebuie să reacționeze oamenii în momentul în care începe un cutremur.

“În primul rând, eu cred că va trebui să ne lăsăm pe jos”, și-a început Arafat răspunsul, după care a completat că, potrivit unui material cu recomandări ce i-a fost dat de profesorul Mărmureanu, recomandările ar fi “nu te duci sub un obiect, ci te duci lângă un obiect, te întinzi pe jos și aștepți”.

În acest context, în emisiune a fost adus în discuție ghidul “Educația și protecția elevilor în caz de cutremur”, elaborat și distribuit de autorități, în care elevilor li se recomandă, printre altele, să se refugieze sub bancă sau sub masă.

Directorul onorific al Institutului Național de Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, a spus că, în opinia lui, nu este bine să te refugiezi sub bancă sau sub masă atunci când începe un cutremur, dat fiind riscul de a cădea tavanul.

“Dacă ești elev sau dacă ești cumva în pat, noaptea, și cade planșeul când ești sub bancă, planșeul distruge banca și o duce până la pământ și capul omului îl face…”, a explicat Mărmureanu.

Dr. Raed Arafat a precizat ulterior că, din pricina unor astfel de controverse, autoritățile urmează să stabilească foarte clar mesajele privind protecția în caz de cutremur ce urmează să fie comunicate, pe scară largă, populației.

“Și eu știam, la un moment, că trebuie să mă duc sub un obiect. Acum, dânsul (prof. Mărmureanu – n.r.) vine și îmi spune: nu. Uită-te aici ce se spune, e un material care spune mai bine să nu te duci sub un obiect, ci lângă el”, a adăugat el.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății a mai spus că mesajele care vor ajunge la populație reprezintă “rolul” unei comisii care se ocupă de reacția în caz de cutremur și din care fac parte oameni cu experiență și în comunicare, urmând să fie luată în considerare și experiența țărilor unde frecvența seismelor este mai mare decât în România.

“Nu va fi o comisie care va produce un lucru și va tăcea. Va fi un lucru care va fi continuu și ajustabil”, a precizat demnitarul.

Raed Arafat a mai spus că populația s-ar putea obișnui cu mesaje “clare și liniștite” legate de cutremure așa cum se întâmplă în cazul celor de tipul “nu mâncați sare, nu exagerați cu grăsimile”.

“Ceea ce trebuie să facem acum este să începem un proces continuu care să facă toată lumea conștientă că acest lucru (un cutremur de magnitudine mare – n.r.) este posibil oricând. Nu este nici mâine, nici poimâine, nici răspoimâine, nimeni nu știe. Nu este un motiv de panică, dar trebuie să fim pregătiți și să știm cum să acționăm. Aici nu vorbim numai de omul de rând, vorbim și despre copii în școală, vorbim despre profesorii copiilor din școală, de instituții, de autorități, de spitale, care să știe cum să reacționeze și vorbim de pregătirea noastră pe parcurs”, a mai spus secretarul de stat.

Cu același prilej, dr. Arafat a admis că, până acum, “comunicarea (legată de cutremure – n.r.) a scârțâit foarte mult”.

“Chiar au fost mesaje dăunătoare transmise”, a adăugat el, subliniind că “pe partea de educație putem face încă mult mai mult”.

Ulterior, în emisiune s-a revenit la subiectul recomandărilor în caz de seism, iar Raed Arafat a spus, legat de refugierea sub bancă sau sub masă, că aceasta a fost părerea unor experți.

“Unii experți au zis că asta e bine”, a spus secretarul de stat, potrivit căruia, la modificarea sau îmbunătățirea mesajelor, vor putea fi luate în calcul opiniile mai multor voci autorizate.

Citește și