Mărmureanu: Un reactor de la Cernavodă, egal cu 4.000 de bombe atomice
Directorul Institului de Fizica a Pamantului, Gheorghe Mărmureanu, afirmă că centrala nucleară de la Cernavodă este foarte sigură, fiind un obiectiv extrem de important, cu echivalentul a “4.000 și ceva de bombe” în fiecare reactor. "Este un obiectiv la care nu poti sa gandesti” afirmă Gheorghe Marmureanu la emisiunea “După 20 de ani”,
Directorul Institului de Fizica a Pamantului, Gheorghe Mărmureanu, afirmă că centrala nucleară de la Cernavodă este foarte sigură, fiind un obiectiv extrem de important, cu echivalentul a “4.000 și ceva de bombe” în fiecare reactor. “Este un obiectiv la care nu poti sa gandesti” afirmă Gheorghe Marmureanu la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată la Pro TV.
“Am vorbit cu președintele Băsescu și i-am spus sa stăm liniștiti,
pentru ca la Cernavodă eu am facut partea seismica, am consumat
foarte mult – 32.000 de pagini de calcul, am
lucrat cu colegii din Statele Unite si, din punctul meu de vedere,
nu sunt probleme cu Cernavodă sub nicio forma”, a declarat
Gheorghe Marmureanu, invitat la emisiunea
“După 20 de ani” să vorbească despre
riscurile nucleare ale României, în lumina
evenimentelor din ultima săptămână din Japonia.
Autoritățile nipone se luptă de mai bine de o săptămână să evite un dezastru nuclear, în urma celui mai mare cutremur înregistrat vreodată în arhivele țării.
Gheorghe Mărmureanu a afirmat ca el i-a venit in
intampinare sefului statului pentru ca “era normal”.
“Este un obiectiv la care nu poti sa gandesti: la 84 de tone de uraniu, cat iese din fiecare reactor, cand o bomba atomica de tip Hiroshima consuma 23,4 kilograme. Deci sunt peste 4.000 si ceva de bombe in firecare reactor. Eu stiu sigur ca am facut o treaba buna la Cernavoda, de garantat nu poti garanta niciodata. Este proiectata pentru un cutremur de 7,5 – magnitudinea maxima in Romania”, a mai spus directorul Institutului de Fizica a Pamantului.
Cutremurul de 9 grade produs în Japonia a generat un tsunami cu valuri de aproape zece metri care au devastat țara dinspre nord. Japonia a înregistrat ulterior probleme la sistemul de răcire al reactoarelor de la Fukushima, una din cele mai mari centrale nucleare din Japonia. Primele succese la Fuskushima au venit de abia duminică, după 9 zile de luptă cu temperaturile ridicate ale reactoarelor, când autoritățile au reușit să racordeze la electricitate sistemele de răcire ale centralei.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026