Marta sau Maria?

“Maria si-a ales partea cea buna, care nu i se va lua”, spune Iisus prin vocea evanghelistului Luca (10, 38-42) in finalul unei parabole celebre ce transeaza in favoarea contemplatiei si, prin extensie, a vietii spirituale, valorile acestei lumi. Nedreptatit in scrierile sfinte, tipul opus pe care Marta – expresia vietii practice, materialiste – il reprezinta pare a-si lua revansa in cotidian, adjudecandu-si aparent caimacul vietii.
Doua expozitii deschise aproape simultan la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca pot fi citite si relationate, fara a forta paradigma, in sensul preambulului nostru: Jurnal de calatorie/, semnata de clujeanul Calin-Raul Anton/ si Moarte Romei!/, adusa in orasul celor trei turnuri de artistul bucurestean Bogdan Vladuta.
Aparenta rubiconda a clujeanului tradeaza un apetit existential exultant, atat in expresia metabolismului bazal (care i-a adus aminte ca “mecanismul” are si limite, chiar in ziua vernisajului), cat si in cea a “metabolismului artistic” ce genereaza o “foame” continua de subiect, concretizata in cele aproape 90 de tablouri expuse.
La nivelul structurii interne a lucrarilor, descoperim aceeasi vitala trepidatie existentiala pe care o paleta din care se revarsa intreg spectrul cromatic se straduie sa consemneze ceea ce ochiul, lacom de detalii, nu se indura sa lase pe dinafara. Ca si Marta, Calin-Raul Anton ramane in limitele uzantelor larg acceptate, iesind ca si aceasta in intampinarea dorintelor trecatorului (amator de arta), presupuse a fi cele dictate de legea bunului-simt – recte, a simturilor in functionarea lor naturala.
Bogdan Vladuta reprezinta cu brio extrema cealalta a tandemului biblic: introvertit, eteric, cu multiple extensii in aerul rarefiat al spiritualitatii de care dau seama textele pe care le semneaza in volumul ce insoteste expozitia. In lucrarile expuse, viata a ramas doar o amintire, dar semnele mortii sunt invocate, la fel ca in invatatura cristica, pentru a anunta zorii noii existente de dupa temutul, inca, final.
Selectiv, de o atent coordonata coerenta, demersul sau artistic este slujit de o paleta eviscerata de orice combustie vitala, iar formele par mai degraba a se decorporaliza pana la nivelul particulelor esentiale. Actionand prin antiteza, expozitia lui Bogdan Vladuta ignora deliberat satisfactia senzoriala, confortul vizual al “trecatorului”, provocand in schimb reactia unor ample energii la nivelul spiritual al privitorului avizat, tulburand, in sensul in care deconcerteaza concluzia lui Iisus din pilda amintita.
Chiar cu aceasta apostila sacra, reamintita periodic de doua mii de ani, optiunea intre cele doua modele biblice ramane fatalmente deschisa…
Sau nu?