Mărturii din „Țara austerității“. Cum simt grecii „jugul“ reformelor impuse de UE

Guvernul elen a adoptat duminică un nou pachet de reforme care ar putea înăspri și mai mult condițiile de viață în pofida opoziției populare. Pentru Grecia, austeritatea reprezintă laitmotivul ultimilor doi ani.

Măsurile dure adoptate de guvernanții eleni la cererea liderilor europeni au avut un impact puternic asupra vieții grecilor obișnuiți, au adâncit prăpastia dintre bogați și săraci și au crescut disparitățile dintre veniturile populației din mediul urban și cele ale locuitorilor din mediul rural.

Cum trăiesc grecii de rând sub austeritate? Cum reușesc să supraviețuiască reformelor adoptate de administrația de la Atena? Câteva răspunsuri la aceste întrebări sunt cuprinse în mărturiile trimise de cititorii greci ai site-ului francez de știri monde.fr.

“Taxe peste taxe” de Kostas, manager al unui IMM în Atena:

“Sunt atât de multe majorări de impozite încât nu le pot cuprinde pe toate într-o simplă enumerare: TVA, accize la carburanți, taxă “excepțională” pe impozitele din 2010 și 2011, impozite pe locuințe pe combustibili, pe reabilitări de locuințe, etc. Fără a lua în calcul creșterea impozitului pe venit și scăderea pragului de impozitare. În consecință, salariile din mediul privat au scăzut dramatic ca urmare a majorării impozitelor percepute direct de la sursă. Toată lumea se confruntă cu același cerc vicios al sărăciei: scăderea veniturilor și creșterea cheltuielilor cotidiene.”

“O familie în șomaj” de Alexia H., 46 de ani, fostă angajată a unei bănci din Atena:

“Austeritatea ne-a bulversat pe toți. În familie suntem doi adulți și un copil și ne-am pierdut amândoi locurile de muncă – eu după douăzeci de ani, iar soțul meu după paisprezece ani. Acum, când căutăm un nou loc de muncă ne bazăm pe noroc sau pe recomandarea unei cunoștințe. În mai puțin de un an, concedierile s-au triplat, iar indemnizația de șomaj s-a redus de la 450 de euro la 360 de euro. În plus, costul vieții a crescut. Produsele din magazine sunt mai scumpe decât cele din Franța. Numeroase locuințe au rămas fără căldură în acest an (încălzirea este mult prea scumpă) și numeroși sunt cei care preferă să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun deoarece nu-și permit să alimenteze rezervoarele mașinilor personale. Nu mai poate fi vorba aici de scăderea puterii de cumpărare, ci de dispariția ei.”

“Scăderi salariale în cascadă” de Helena A., 33 de ani, profesoară la Atena:

“Fiind profesor într-o instituție de învățământ privată, contractul meu se termină în fiecare an în iunie și se reînnoiește în septembrie. Pe timpul verii am nevoie de indemnizația de șomaj. La reîncadrarea în muncă, am constatat că salariul meu a scăzut cu 20% și mi s-a spus că noi tăieri salariale nu vor întârzia să apară. Motivul invocat de stat a fost că salariul meu trebuie adus la același nivel cu cel al profesorilor din învățământul public. Salariul lunar net pe care l-am încasat anul trecut a fost de 1.114 euro, dar va ajunge luna viitoare la 660 euro pentru 21 de ore de învățământ săptămânal. Indemnizația de șomaj pentru perioada iunie – septembrie a fost de asemenea redusă și a ajuns de la 461 euro pe lună la 356 euro. În plus, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a primi ajutorul de șomaj sunt mai dure. Eu și soția mea nu vom mai avea dreptul la ajutor în acest an.”

“Solidaritate familială” de Panagiota P., 39 de ani:

“Licențiată în limbi străine, lucrez de la vârsta de 19 ani. Azi, la 39 de ani, încă depind de veniturile părinților mei. Deși lucrez cinci zile pe săptămână și opt ore pe zi, salariul meu este de doar 700 euro pe lună, insuficient pentru a închiria un apartament. Prietenii mei de aceeași vârstă se află într-o situație similară. Urmărim toți cu îngrijorare noile reforme. De fiecare dată, sperăm că noul plan de austeritate va fi și ultimul.”

“Toate clasele sociale sunt afectate”, de Kyriakos K., 42 de ani, profesor:

“Gospodăria noastră (2 adulți și 2 copii) trăia cu 3.000 euro pe lună în 2006. Astăzi, dispunem în medie de 1.500 euro. Dacă salariile funcționarilor au fost cele mai afectate de austeritate, nici profesiunile liberale nu o duc mai bine. Toate clasele sociale sunt hărțuite de criză. Persoanele cele mai afectate de criză rămân însă cele din clasa de mijloc și săracii care nu mai pot să-și asigure mijloacele elementare de trai și nu mai dispun de bani suficienți pentru a merge la doctor. De exemplu, săptămâna trecută când am fost la dentist, sala de așteptare era goală. În plus, șantierele sunt goale, iar arhitecții și inginerii nu mai au nici ei activitate. Iar lista poate continua.”

“Atena nu mai este la fel ca în trecut” de Georges T., 53 de ani, cercetător:

“Atena a devenit un oraș trist și periculos. Pentru a face economii la energie electrică, noaptea orașul este prost luminat și deprimant. Străzile sunt pline de magazine închise cu obloanele acoperite de graffiti. În fiecare zi, ziarele grecești publică hărți ale orașului care indică locurile unde au avut loc ultimele furturi, agresiuni și spargeri de locuințe. Iarna este cumplită. Persoanele fără adăpost sunt tot mai numeroase în centrul orașului și caută cu înfrigurare mâncare prin containerele cu gunoi. Imigranții care în anii trecuți au venit în număr mare să-și caute de lucru în Grecia au rămas pe drumuri și n-au bani să plece înapoi. Ei se chinuie efectiv să supraviețuiască.”

“Costul vieții a crescut într-un ritm amețitor”, de Marine P., 42 de ani, Salonic:

“Pe de o parte salariul meu a scăzut cu 38%, iar pe de altă parte factura la energie electrică a crescut cu 24% comparativ cu anul anterior, iar factura la gaz cu 37%. În numai patru luni, prețul pâinii a ajuns de la 0,75 euro la 0,95 euro, iar laptele pe care îl cumpăr de la 1,18 euro la 1,46 euro. Austeritatea mi-a dat peste cap viața și alimentația de zi cu zi: mănânc mai puțină carne, nu mai merg la restaurant, cumpăr mai puține haine și doar cu ocazia marilor reduceri și nu am mai plecat în vacanță de mai bine de doi ani. Verii mei care locuiesc într-un sat spun că încă nu au simțit gustul amar al crizei (cu excepția scumpirii carburanților), dar pentru noi, cei de la oraș, criza este un infern.