Masina Robocop
Masina Robocop
O reclama care ne scoate putin din zodia glumelor inteligente, a mesajelor complexe, a campaniilor cu efect pe termen lung sau foarte scurt: noul spot “Citroen”, o masina care preia controlul intr-o maniera free-style, intr-o parcare goala…
De obicei masinile numai bune de vandut ruleaza silentios pe o strada goala, undeva printre dealuri sau pe campii verzi, prea verzi. Un mare avantaj in reclama automobilistica este tocmai acela ca nu e niciodata trafic. Doar daca este promovat vreun automobil mic, dimensiunile sale reduse sunt scoase in evidenta in opozitie cu aglomeratiile urbane insuportabile. In rest toata lumea conduce in pustiu.
E musai sa se filmeze de undeva de la inaltime, dintr-un elicopter ceva (sau cu ajutorul unui computer, ceva), si apoi camera sa coboare pana la nivelul rotilor care merg impecabil pe o sosea impecabila. Publicitatea la automobile este inca in epoca de piatra in Romania. Abia in ultimul sezon lucrurile au inceput sa se dezmorteasca: pentru ca piata creste vertiginos. Nu intr-atat incat sa ajungem la productii autohtone notabile. Dar macar ajung spoturi haioase produse in vest si pe micile noastre ecrane: cazul Citroen…
Un C4 metalizat, singur in parcare, cateva cladiri futuristice (cam triste, cam ultraurbane) incepe un free-style halucinant dupa ce se metamorfozeaza intr-un soi de Robocop. Din coregrafie am retinut cateva miscari Robbie Williams, Justin Timberlake si o atitudine clar free-style (ca doar e in aer liber).
Reclama “Citroen” e aparte in pauzele noastre publicitare pentru ca pune pariul in intregime pe soc, pe imagine, mai putin pe poveste sau pe surpriza produsa de mesaj. Fiecare element este cu atentie calculat: atmosfera e sumbra, aproape cenusie, culoarea masinii nu anunta nici ea nimic, parcarea este culmea deprimarii, tot peisajul este construit impotriva exploziei de fericire mecanica.
Time out: Ati observat ca masinile incep sa capete si la noi personalitate? Sa ne amintim numai reclama la Rompetrol in care masinile fug de benzina concurentei!…
Dansul Citroen-ului C4 distruge monotonia: pe cat de simplu pe atat de eficient. Adica: personalitatea da pe afara si cand stapanul e la munca! Fiabilitate, rezistenta, consum, iata lucruri de care nu mai e nevoie intr-o campanie “serioasa” pentru masini. Un automobil adevarat trebuie sa faca intr-o reclama tot ce nu face in mod obisnuit dupa achizitie. Ca orice mecanism, trebuie sa suprinda, mai ales prin umanitate… Nu intamplator avem de decenii intregi masinarii de care ne-am indragostit: cei doi roboti din “Razboiul Stelelor”, Terminator, Robocop, masina lui Batman (fiindca tot suntem la masini!). Traim acea epoca, de care se temea Arnold Schwartzenegger, in care masinile preiau controlul: danseaza, fug din benzinarii etc.
Ce lipseste in continuare (si din motive de legislatie, e adevarat) in publicitatea la masini de la noi? Spiritul de competitie. Ce-ar fi fost daca Citroenul dansator sa inceapa o lupta free-style cu alte masini din parcare, cu un Peugeot, de exemplu. In fond, chiar si in traficul cel mai plictisitor, cand vine vorba de masini, e vorba despre competitie… Duelurile publicitare BMW-Audi sunt irezistibile (si de nepovestit) tocmai pentru ca exacerbeaza o latura esentiala a posesorului de automobil – spiritul razboinic, indiferent de marca, de serie sau de sexul soferului. Pana si detergentii au in reclama efectele negative ale “detergentului obisnuit”… Asa ca masinile ar putea porni la razboi, cu mai mult curaj…
* Costi Rogozanu este redactor sef al ApropoTV, licentiat in Litere, comentator in domeniile cultura, mass-media
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Jensen Huang, CEO-ul demisionar de la Nvidia, nu intră în șomaj. Elon Musk promite să-l angajeze. „Ar fi o onoare”Business Internaţional · 12 noiembrie 2026