Măști transilvane la Veneția/ de Ziarul de duminică

Luni, 2 februarie 2015, orele 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, va avea loc expoziția intitulată „Măști și costume tradiționale de sărbătoare din Transilvania” organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Asociația Culturală Zestrea. Expoziția va rămâne deschisă în intervalul 2-18  februarie 2015, perioadă care coincide cu desfășurarea faimosului Carnaval de la Veneția și prin profilul său se va încadra pe deplin în peisajul cultural al urbei, ce constituie, prin prestigiul cultural și afluența de public înregistrată anual, un mediu de expunere de înaltă relevanță internațională. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, în intervalul orar 10.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00. Intrarea este liberă.

În accepțiune contemporană curentă, Transilvania, regiune situată în nord-vestul României, cuprinde atât spațiul intracarpatic al Transilvaniei medievale, cât și Maramureșul, Crișana și Banatul, ținuturi împreună cu care alcătuiește, sub aspectul culturii rurale, o arie relativ unitară. Dimensiunea interculturală definește fundamental această arie, în care elemente culturale mediteraneene, est-europeene și vest-europeene au coexistat.  O parte din aceste elemente au fost amalgamate în creuzetul unei existențe cotidiene comune, altele fiind delimitate conștient, printr-un demers identitar țintit.

Portul popular, funcțional în Transilvania până la jumătatea secolului al XX-lea, a ilustrat în cel mai înalt grad identitățile etnice și zonale din diferitele arii culturale transilvănene, caracterizate printr-un anumit specific istoric și economico-social. Elemente ale costumului tradițional sunt integrate și în vestimentația de mascare, caracteristică obiceiurilor de iarnă, prezente la toate etniile transilvănene, obiceiuri grupate la Crăciun și Anul Nou în mediul românesc și la așa numitul Fărșang – sărbătorit cu precădere de către comunitățile maghiare și săsești.

Puternicul substrat ceremonial și social al acestor obiceiuri explică conservarea lor – în grade diferite – și în actualul context cultural rural, constituind și în prezent un prilej aparte de trăire comunitară.