Masuri binevenite, dar insuficient de ambitioase

Probabil cea mai spectaculoasa din modificarile preconizate este reducerea cotei impozitului pe profit de la 25% la 19%.
Desi existenta a nu putine limitari in ceea ce priveste deductibilitatea fiscala a cheltuielilor a facut si va face in continuare ca rata efectiva de impozitare sa fie in realitate mai ridicata, masura este evident binevenita si marcheaza, impreuna cu alte modificari mai putin spectaculoase, o noua etapa de relaxare fiscala. In marea lor majoritate, legislatiile statelor membre ale Uniunii Europene prevad cote de impozitare mai ridicate (doar Cipru, un caz oarecum special, Ungaria, Irlanda, Tarile Baltice si Polonia avand rate de impunere a profitului sub 20%) dar, din cate stim, stabilesc in general mai putine restrictii privind cheltuielile deductibile.
Modificarile Codului fiscal discutate zilele acestea aduc imbunatatiri si in aceasta zona a deductibilitatii cheltuielor, eliminand sau modificand unele din limitarile criticate in trecut. Potential semnificativa ni se pare schimbarea regulilor privind deductibilitatea dobanzilor, aspect care in urma introducerii regulilor asa-zise de “thin capitalization” devenise extrem de preocupant pentru investitori, mai ales in anumite domenii (de exemplu investitiile imobiliare). Astfel, legea actuala prevede o deductibilitate limitata (la nivelul veniturilor din dobanzi – in general absente, plus 10% din celelalte venituri) a dobanzilor si diferentelor de curs valutar atunci cand capitalul propriu imprumutat este inferior capitalului imprumutat.
Aceasta limitare in functie de raportul imprumuturi/capital propriu se regaseste in cele mai multe legislatii evoluate, insa definitia capitalului imprumutat (care actualmente include si creditele bancare, nu doar imprumuturile de la actionari) si raportul de 1:1 cerut pentru deductibilitatea integrala a dobanzilor sunt in prezent relativ severe comparativ cu reglementarile similare din alte tari. In Franta, de exemplu, restrictiile se aplica doar imprumuturilor de la actionari majoritari si numai in masura in care acestea depasesc 150% din capitalul social. In Germania, raportul intre imprumuturi si capital a fost coborat la 1,5:1 dar creditele bancare nu sunt supuse acestei limitari decat pe cale de exceptie (in masura in care banca imprumutatoare are recurs la actionarii societatii imprumutate).
Intelegem ca Ministerul Finantelor Publice are in vedere excluderea din formula de calcul a gradului de indatorare a imprumuturilor acordate de banci, societati de leasing, societati de credit ipotecar si alte persoane juridice care acorda credite potrivit legii, ramanand ca restrictiile tinand de “thin capitalization” sa se aplice, cum credem ca este firesc de altfel, creditelor acordate de actionari, acestia fiind aceia care pot fi “incurajati” sa pastreze un anumit echilibru intre finantarea prin capital si cea prin imprumuturi, fara a fi nevoie sa se restranga posibilitatea societatii de a recurge la banci.
In acelasi sens al relaxarii conditiilor privind deductibilitatea fiscala a unor cheltuieli sunt:
– extinderea deductibilitatii (conditionate si limitate) a pierderilor privind creantele neincasate la cele inregistrate inainte de 1 ianuarie 2004, astfel incat sa fie incluse si creantele asupra persoanelor fizice, in legatura cu care in prezent nu pot fi constituite provizioane deductibile;
– extinderea impozitarii cu cota redusa de 10% a profitului obtinut din instrainarea, in anumite conditii, a proprietatilor imobiliare, prin eliminarea conditiei dobandirii acestora dupa 31 decembrie 2003;
– eliminarea conditionarii deductibilitatii cheltuielilor de marketing, studiul pietii si promovare de realizarea de profit in exercitiul curent sau in cele precedente sau de situarea contribuabilului in perioada de recuperare a pierderii fiscale; aceasta restrictie, introdusa din cate stim la dezbaterea in Parlament a proiectului de lege privind Codul fiscal, a fost intens criticata, atat din perspectiva formularii neclare si dificil de aplicat cat si din perspectiva substantei reglementarii, care ingreuneaza efortul de promovare tocmai in cazul societatilor care au mai multa nevoie de ea; din pacate, restrictii formulate similar cu privire la cheltuielile de transport, cazare si indemnizatia de deplasare acordata salariatilor nu par a fi vizate de modificarile actualmente aflate in discutie;
– renuntarea la limitarea la 10% din veniturile salariale locale a deductibilitatii cheltuielilor de conducere si cheltuielor generale de administrare decontate sediului permanent de catre persoana juridica straina; aceasta regula, existenta intr-o forma diferita si in legislatiile anterioare, a fost criticata intrucat contravine prevederilor conventiilor de evitare a dublei impuneri care garanteaza sediului permanent al unei persoane juridice straine un tratament nedistriminatoriu fata de societatile romane, carora o astfel de limitare nu le este aplicabila; este astfel salutara aceasta consacrare in lege a unui principiu care ar fi putut oricum prevala in virtutea fortei juridice superioare a conventiilor privind evitarea dublei impuneri.
Fara ambitia de a realiza o prezentare exhaustiva a unor modificari care sunt inca in stadiu de proiect, mentionam de asemenea raportarea la un plafon diferit a cheltuielilor sociale (cheltuielile cu salariile in loc de fondul de salarii), modificarea unor conditii privind deductibilitatea cheltuielor cu sponsorizarea si amortizarea mijloacelor fixe si, nu in ultimul rand, introducerea principiului platii anuale a impozitului pe profit, insotita de plati trimestriale anticipate.
In fine, cresterea cotei de impozitare a dividendelor (de la 5% la 10% pentru beneficiarii persoane fizice si de la 10% la 15% pentru persoanele juridice) anuleaza pentru actionari avantajul reducerii cotei impozitului pe profit. Mai mult, varianta de modificare a Codului fiscal la care am avut acces nu contine dispozitii tranzitorii in ceea ce priveste aplicarea cotei majorate a impozitului pe dividende, ceea ce inseamna ca impozitul majorat se va datora inca din 2005, cand societatile vor distribui profiturile nete aferente exercitiului 2004, profituri care vor fi fost supuse cotei de 25% de impozit pe profit si nu celei reduse de 19%. Ni se pare recomandabil ca prevederea privind cota marita de impozit pe dividende sa intre in vigoare doar in 2006, cand se vor distribui profituri impozitate la nivelul societatilor cu cota redusa de impozit pe profit.

Alexandru Reff este tax & legal manager Deloitte&Touche