Matei Păun: În prezent băncile românești se află în comă
„În momentul de față, sistemul bancar este în comă, am clienți care nu reușesc de luni întregi să obțină finanțare de la bănci. Este în comă pentru că nu-și asumă rolul pe care ar trebui să și-l asume, și anume să accepte costuri pe termen scurt, care să producă câștiguri pe termen lung.“
“În momentul de față, sistemul bancar este în comă, am clienți care nu reușesc de luni întregi să obțină finanțare de la bănci. Este în comă pentru că nu-și asumă rolul pe care ar trebui să și-l asume, și anume să accepte costuri pe termen scurt, care să producă câștiguri pe termen lung.”
“Un element care lipsește cu desăvârșire în România este lipsa de focus pe politica monetară. Avem povara și problemele euro fără să avem avantajele acestei monede. Această eurorizare s-a permis și e acceptată. Această constrângere poate nu e dorită, poate elimină niște mecanisme care ne-ar permite să ne protejăm sau să beneficiem de o politică monetară independentă. Foarte multe contracte cu statul sunt denominate în euro. Mi se pare normal ca un stat să impună contractul în lei.”
Matei Păun: Faptul că plătim chirii și telefoane în euro e ca și cum un om sărac ar avea obiceiurile unui om bogat
“Nu ne putem folosi de pârghiile valutare pentru a combate situația economică și pentru a ne proteja. În state precum China sau Brazilia, un stâlp important al politicii economice este această politică valutară, prin depreciere. Părerea mea este că România nu vrea să meargă spre adoptarea euro: de ce se plătesc chiriile și abonamentele la telefon în euro? E ca și cum un om sărac ar avea obiceiurile unui om bogat.”
Matei Păun, BAC Investment: În momentul de față nu mai există pe plan mondial lideri credibili care să ofere piețelor mesaje. “Nu mai există un Helmut Kohl, un Ronald Reagan, un Gorbaciov”
“Anul 2008 a fost echivalentul anului 1989 în zona economică. În continuare vom avea un drum lung și greu de străbătut, ani de zile de stagnare, de aceea nici consumul nu-și va reveni. Mi-e greu să fiu optimist în privința României în următoarea perioadă.”
Matei Păun este CEO al BAC Investment
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026