MaxTV: Vrem inca 45.000 de clienti anul acesta
Compania Digital Cable Systems, operatorul platformei de televiziune in sistem DTH (DirectToHome, cu receptie prin satelit), si-a stabilit ca tinta pentru finalul acestui an atingerea unui numar de 80.000 de abonati, conform oficialilor companiei. "Am lansat platforma MaxTV in luna iunie a anului trecut, la aceasta data numarul de abonati fiind de 35
Compania Digital Cable Systems, operatorul platformei de televiziune in sistem DTH (DirectToHome, cu receptie prin satelit), si-a stabilit ca tinta pentru finalul acestui an atingerea unui numar de 80.000 de abonati, conform oficialilor companiei.
“Am lansat platforma MaxTV in luna iunie a anului trecut, la aceasta data numarul de abonati fiind de 35.000”, a declarat pentru ZF Bogdan Dumitriu, programming manager la MAXTV- Digital Cable Systems (DCS). Compania si-a propus sa aiba la sfarsitul anului viitor un numar de 200.000 de abonati.
“Anul trecut, compania a facut un profit net de 223.000 $, iar cifra de afaceri a fost de 2,1 mil. $”, a declarat Dumitriu.
Conform oficialilor companiei, MaxTV ocupa al doilea loc in piata din cei patru operatori de televiziune DTH.
“In conditiile unor oferte de programe similare, desi a fost lansat ca al treilea operator de pe piata locala, MaxTV se situeaza pe pozitia a doua din cei patru operatori existenti, acest lucru fiind posibil printr-o promovare a produsului pe mai multe niveluri si prin realizarea unei retele de peste 600 de distribuitori pe intreg cuprinsul tarii”, a spus Dumitriu. El a adaugat ca “abonatii MaxTV receptioneaza toate programele de interes romanesti si traduse, precum si peste 500 de programe Free to Air si peste 400 programe de radio.”
In ce priveste planurile pentru acest an, DCS a definitivat pregatirile tehnice pentru a lansa in mediul rural o solutie de furnizare a pachetelor de programe digitale in retelele de cablu. “Prin tehnologia de transmisie digitala QAM (Quadrature Amplitude Modulation), abordabila de catre toti operatorii TV prin cablu, acestia pot introduce prin cablu servicii TV digitale de inalta calitate, existente pe satelit. Aceasta solutie va duce la cresterea numarului de programe transmise si a veniturilor anuale, simultan cu minimizarea costurilor de modernizare a retelelor”, a completat Dumitriu.
Digital Cable Systems a fost fondata in luna martie a anului trecut, compania avand 46 de actionari, din care peste 30 sunt si operatori de cablu, ce activeaza pe piata romaneasca de 5-15 ani. Concurentii MaxTV sunt DigiTV (grupul RCS&RDS), Focus Sat (UPC) si Boom (cel mai nou serviciu lansat pe piata locala).
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026