Mecanica Rotes, 2,7 mil. euro pentru bursa si robineti
Actionarii societatii Mecanica Rotes Targoviste, care are ca obiect de activitate producerea de articole de robinetarie, au aprobat un plan de investitii in valoare de 10 milioane de lei (circa 2,7 milioane de euro), care vizeaza dezvoltarea productiei, dar si investitii pe piata de capital
Actionarii societatii Mecanica Rotes Targoviste, care are ca obiect de activitate producerea de articole de robinetarie, au aprobat un plan de investitii in valoare de 10 milioane de lei (circa 2,7 milioane de euro), care vizeaza dezvoltarea productiei, dar si investitii pe piata de capital.
Programul de investitii va fi finantat printr-o majorare de capital in valoare de peste 10 milioane de lei, constand in aport in numerar din partea actionarilor, conform unui raport transmis de companie catre RASDAQ.
Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea activitatii de baza, respectiv fabricarea de articole de robinetarie, asimilarea de produse noi si finalizarea investitiilor pentru sectia de fabricare sticla. Nu in ultimul rand, societatea vizeaza si realizarea de investitii pe piata de capital.
Actionarii societatii au mai aprobat splitarea valorii nominale a actiunilor de la 2,5 lei/actiune la 1 leu/actiune si majorarea capitalului social cu circa 10,1 milioane de lei. Operatiunea se va realiza prin emiterea unui numar de aproape 10,1 milioane de actiuni noi, care vor fi oferite spre subscriere la pretul de 1,25 lei actionarilor inregistrati la data de 20 ianuarie.
Fiecare actionar va putea subscrie 2 actiuni noi pentru fiecare actiune detinuta. Actiunile nesubscrise dupa perioada de exercitare a dreptului de preferinta vor fi oferite spre subscriere catre public in termen de 10 zile calendaristice de la expirarea termenului de subscriere, la un pret de 1,75 lei/ actiune.
Tot in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor s-a mai hotarat listarea Mecanica Rotes la categoria Plus a Bursei de Valori Bucuresti, dar si schimbarea formei de administrare a companiei de la administrator unic la Consiliul de Administratie format din cinci membri.
Mecanica Rotes a realizat in primele noua luni ale lui 2005 o cifra de afaceri de 1,2 milioane de euro, obtinand un profit net de 210.000 de euro. Principalii actionari ai societatii sunt SIF Oltenia, cu 31,9% din actiuni, si omul de afaceri Catalin Chelu, care detine 35,8% din actiuni.
Actiunile Mecanica Rotes sunt listate la categoria de baza a Bursei Electronice RASDAQ, ultima tranzactie cu aceste titluri realizandu-se la pretul de 6,6 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei se ridica la peste 3,6 milioane de euro. andrei.chirileasa@zf.ro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026