Meciul zilei: Germania - Spania
În meciul de astăzi se confruntă două dintre cele mai puternice economii europene, Germania (locul 1) și Spania (locul 4).
În meciul de astăzi se confruntă două dintre cele mai puternice economii europene, Germania (locul 1) și Spania (locul 4). Cu toate că fac parte din elita economică a Europei, cele două țări se află în poziții diametral opuse: Germania își revine repede după recesiune ajutată de exporturi, în timp ce Spania se confruntă cu o rată a șomajului ridicată, unu din cinci spanioli neavând un loc de muncă. Cele două au și un punct comun însă: slăbiciunea băncilor regionale, cajas în Spania și landesbanken în Germania. Băncile regionale germane ar putea fi nevoite să reducă cu 143 de miliarde de dolari (114 mld. euro) valoarea activelor în perioada 2007-2010, iar cele spaniole vor lua 10 miliarde de euro din fondul de urgență pus la dispoziție de guvernul de la Madrid. Ironia sorții ar fi ca Spania să învingă Germania la Campionatul Mondial, iar mai târziu nemții să fie nevoiți să salveze Spania pe plan financiar, pentru că aceasta este una dintre țările europene spre care stau îndreptați ochii investitorilor, dintre cauza deficitului de 11,2% din PIB înregistrat în 2009. Țările din zona euro și FMI au creat un mecanism de stabilizare în valoare de 750 de miliarde de euro la care pot apela în caz de nevoie țările cu probleme de pe continent. Germania ar trebui să contribuie la acest fond cu 100 de miliarde de euro.
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. „Soluția e fiscală, nu monetară”. Urmăriți o discuție cu ADRIAN CODIRLAȘU, președinte CFA RomâniaInfo · 13 noiembrie 2026
-
România Viitorului: Inovație. Responsabilitate. Competitivitate - Liderii care transformă economia prin tehnologie, sustenabilitate și impact(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. 13 noiembrie 2026. Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026