Mediafax ZOOM - Teroare în Boston
Organizat prima oară în 1897, maratonul din Boston este considerat primul eveniment anual de acest gen din istorie. Aflându-se între primele cele mai importante șase competiții mondiale de acest gen, marat
Organizat prima oară în 1897, maratonul din Boston este considerat primul eveniment anual de acest gen din istorie. Aflându-se între primele cele mai importante șase competiții mondiale de acest gen, maratonul orașului Boston atrage anual peste 20.000 de participanți și mai bine de jumătate de milion de spectatori. Poate că tocmai această carte de vizită impresionantă și acest mare numar de persoane participante au determinat minți bolnave să pună la cale și să comită acest act terorist ce ne-a readus aminte cât de vulnerabili suntem în fața acestui inamic invizibil.
Accesați galeria foto “Teroare în Boston” – Mediafax Zoom aici .
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026
-
Nikolaj Meyland-Smith, COO NTG Group: A avut loc o consolidare în piața de expediții, în care firmele mici nu mai pot oferi un serviciu suficient de eficient fără sinergiile unei echipe globale de achizițiiCompanii · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026