Versiunea completă
Business Internaţional

Medicamentele si chimia n-au energizat Bursa

Ambii indici ai bursei de valori au inregistrat scaderi in conditiile in care cresterile societatilor de investitii financiare s-au temperat si anuntul datelor de referinta nu au mai reusit sa produca cresteri semnificative ale cotatiilor. Indicele BET a coborat ieri pana la 539,33 puncte, nivel mai mic cu 2,34 puncte (0,43%) fata de cel precedent

Emil Lazar · 22 martie 2000 · 3 min de citit

Ambii indici ai bursei de valori au inregistrat scaderi in conditiile in care cresterile societatilor de investitii financiare s-au temperat si anuntul datelor de referinta nu au mai reusit sa produca cresteri semnificative ale cotatiilor. Indicele BET a coborat ieri pana la 539,33 puncte, nivel mai mic cu 2,34 puncte (0,43%) fata de cel precedent. Indicele BET-C, care considera cotatiile tuturor titlurilor listate la BVB, a scazut 2,1 puncte (0,42%), pana la 503,37 puncte. Valoarea tranzactiilor s-a situat la 4,79 miliarde de lei, din care 2,77 miliarde au fost transferurile cu titlurile SIF. Sicomed si Azomures au anuntat date de desfasurare a adunarilor generale a actionarilor. Producatorul de medicamente a convocat AGA pentru data de 13 aprilie, la acesta putand participa toti actionarii inregistrati pana la data de 3 aprilie. Cursul producatorului de medicamente a scazut, insa cu 1,1%, pana la 1.890 lei/actiune. Totusi cotatia Sicomed a urcat destul de mult in acest an, la inceputul anului aceste titluri fiind cotate in jurul nivelului de 1.500 lei/actiune. Azomures, insa, nu se poate lauda cu o asemenea performanta, cursul fiind destul de stabil in acest an intre 700 lei/actiune si 750 lei/actiune, cu o singura exceptie in ianuarie cand a fost atins un maxim de 820 lei/actiune. Azomures a convocat AGA pentru data de 10 aprilie, data de referinta fiind 3 aprilie. Traderii spun ca exista zvonuri privind un dividend important in acest an, de la producatorul de ingrasaminte, insa evolutia de pana acum a cursului nu pare sa ofere o confirmare. Azomures a urcat, totusi, ieri cu 1,4%, revenind la nivelul de 750 lei/actiune. Societatile de investitii financiare si-au mai temperat evolutia ascendenta, cresterile de ieri fiind destul de reduse, fata de salturile de peste 13% din sedinta anterioara. SIF Banat Crisana a urcat cu 3,5%, la 380 lei/actiune, SIF Moldova a incheiat sedinta la 281 lei/actiune, in crestere cu 0,4%, SIF Transilvania a urcat la 520 lei/actiune, cu 4% mai mult fata de sedinta precedenta. SIF Muntenia a inregistrat o crestere destul de modesta, cotatia sa urcand 0,8%, pana la 412 lei/actiune, in timp ce SIF Oltenia a inregistrat o scadere, cotatia sa coborand 2,2%, ajungand la 364 lei/actiune. Titlurile Terapia au inregistrat o scadere importanta a cotatiei, insa scaderea pretului mediu nu a fost atat de accentuata. Traderii spun ca aceasta scadere a fost determinata de vanzarea unui pachet important de catre un investitor, care a dus la o distantare mare intre cotatiile de cumparare si cele de vanzare. “In piata exista cantitati mici la cumparare, si daca vrei sa vinzi un pachet cursul scade. Cred insa, ca, in sedintele urmatoare, datorita faptului ca nu va mai exista presiune la vanzare, cursul va reveni catre 1.700 lei/actiune” a declarat un trader. Ultima tranzactie cu titluri Terapia s-a realizat ieri la 1.580 lei/actiune, nivel mai mic cu 12% fata de cel precedent. Pretul mediu a fost stabilit la 1.735 lei/actiune. Indicele RASDAQ a scazut ieri cu -1,12% la 694,22 puncte. Valoarea totala a tranzactiilor a scazut la 8,87 miliarde de lei, de la 12,61 miliarde de lei in sedinta precedenta. Volumul tranzactiilor a fost de 5,8 milioane de actiuni. Au fost efectuate 805 tranzactii, pentru actiunile a 468 de societati. FPS a vandut ieri actiunile detinute la Vasconstruct Vaslui, la pretul de 7.030 lei/actiune. Pachetul de 106.684 titluri (care reprezinta aproape 70% din capitalul social al emitentului) a fost pasta printr-o licitatie olandeza, pretul de pornire al acesteia fiind de 19.000 lei/actiune. Traderii spun ca in ultima perioada a crescut interesul pentru societatile din constructii. “Se cauta acum societatile implicate in constructia de drumuri si poduri, investitorii sperand, probabil in investitii importante in acest sector din fonduri de la UE si Banca Mondiala” spune Mirela Stoian, trader la societatea de valori mobiliare Vanguard. In atentia pietei au revenit actiunile societatii Rolast Pitesti, miercuri fiind incheiate opt tranzactii in valoare totala de peste 356 milioane de lei. La nivelul pretului mediu, Rolast a crescut nesemnificativ, la 658 lei/actiune, acesta fiind si maximul sedintei. Societatea ICME Electroizolante continua sa fie o societate cautata, reusind sa creasca cu 3,45%, la 1.140 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor a fost de aproape 31 milioane de lei, cotatiile evoluand, in cursul sedintei, intre 1.100 lei/actiune si 1.200 lei/actiune. Alprom Olt a reusit sa urce cu inca 1,50%, la 22.864 lei/actiune, dar lichiditatea a scazut accentuat, miercuri realizandu-se tranzactii in valoare de numai 20 milioane de lei.

Citește și