Medicii au scris peste 8.500 de rețete în sistem electronic
Medicii au prescris peste 8.500 de rețete în sistem electronic în intervalul 2 – 10 iulie, primele zile de funcționare pentru acest proiect care se ridică la aproximativ 10 mil. euro, fonduri provenite din bani europeni.
Medicii au prescris peste 8.500 de rețete în sistem electronic în intervalul 2 – 10 iulie, primele zile de funcționare pentru acest proiect care se ridică la aproximativ 10 mil. euro, fonduri provenite din bani europeni.
“Este vorba numai de rețetele eliberate online (pe calculatoarele conectate în timp real la sistemul informatic al CNAS – n. red.), iar cele offline (de pe calculatoarele care din diferite motive nu sunt conectate în timp real la sistemul informatic al CNAS – n. red.) vor fi vizibile abia peste 40 de zile”, a spus Marius Filip, medicul-șef al CNAS.
El a mai spus că este mulțumit de numărul de rețete prescrise în primele zile. În medie într-o lună medicii eliberează peste 3 milioane de rețete, iar Filip estimează că la finalul lunii, 10% din total vor fi prescrise în noua modalitate.
Prescrierea electronică înseamnă că medicii de familie completează rețetele pe calculator, alegând dintr-o listă predefinită medicamentele și dozajul corespunzător, apoi vor tipări rețeta pe care o vor înmâna pacientului. Cu aceasta pacientul merge la farmacie, unde i se scanează codul de bare de pe document și i se eliberează medicamentul.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026