MedLife si-a bugetat un avans de 40%, la 31 mil. euro
Operatorul de servicii medicale MedLife mizeaza in acest an pe afaceri de 31,5 mil. euro, in crestere cu 40% comparativ cu 2008, avans sustinut de atragerea de noi clienti si mai putin pe deschiderea de noi unitati medicale.
Operatorul de servicii medicale MedLife mizeaza in acest an pe afaceri de 31,5 mil. euro, in crestere cu 40% comparativ cu 2008, avans sustinut de atragerea de noi clienti si mai putin pe deschiderea de noi unitati medicale.
Investitiile in noi centre au sustinut pana anul trecut cresterea afacerilor companiei de la 1 mil. euro in 2002 la 21,2 mil. euro anul trecut. “Cresterea a fost la finele anului peste cea bugetata initial, de 20,7 mil. euro, dar sub rectificarea bugetata de la mijlocul anului 2008 in special prin prisma cursului valutar, cifrele in lei fiind realizate. Motivele cresterii cu 67% a cifrei de afaceri au fost datorate, in mare parte, deschiderii in 2008 a doua clinici: cea din Timisoara si cea din Drumul Taberei Bucuresti”, au spus reprezentantii MedLife. Pe de alta parte, la obtinerea rezultatelor din acest an, MedLife mai mizeaza pe introducerea unor servicii decontate prin Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS). “O alta componenta a cresterii este bugetul foarte scazut al Ministerului Sanatatii din acest an, care estimam ca va genera o crestere importanta a serviciilor private de sanatate, probabil ca in ciuda scaderii puterii de cumparare, cu putin sub cea de anul trecut, care estimam ca a fost de aproximativ 30%”, au mai spus reprezentantii companiei. MedLife a anuntat la sfarsitul anului trecut ca a renuntat la investitiile in spitalele private din tara. Fondurile alocate urmau sa fie de peste 30 mil. euro pentru patru unitati. Actionariatul MedLife se imparte intre familia Marcu (80%) si International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii a Bancii Mondiale (20%). Alti jucatori din piata serviciilor medicale private sunt Medicover, Centrul Medical Unirea, Romar, Gral, Medsana, Medcenter, Sanador.Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026