MEMORIA CARTII POSTALE / Dilema regelui Ferdinand

O carte poștală editată de Sfetea la București, probabil in teribilele ultime luni ale anului 1916, reproduce o caricatură publicată in foarte populara revistă ilustrată londoneză „Punch” din 16 octombrie 1916, care conține intreg momentul de glorie al regelui Ferdinand, cel care i-a asigurat definitiv simpatia și recunoștiința românilor:
 
Kaiserul german Wilhelm al II-lea il amenința furios pe regele român Ferdinand, ce abordeaza o atitudine vădit marțială, cu sabia la picior (de altfel contrară adevăratului său profil caracterial).
„Kaiserul: Așa, și D-ta ești contra mea! Uiți că am pe Hindenburg de partea mea.
Regele României: O fi, dar Libertatea și Dreptatea sunt cu mine.”
Pentru a da acestui moment istoric un plus de cuvenită greutate și circulație internațională, dialogul este tradus in franceză și engleză, la fel ca și mențiunea de pe verso-ul cărții poștale, cum că ea se vindea in folosul orfanilor de război. 
Acest dialog este doar unul dintre numeroasele vorbe memorabile rostite in acele momente cu adevărat astrale ale intrării României in Primul Război Mondial de partea Antantei, in condițiile in care exista incă din 1883 un tratat secret cu Germania, iar regele era nu numai german, dar chiar din aceeași familie (de Hohenzollern) cu impăratul. Astfel, in timpul furtunoaselor dezbateri din Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 14/27 august 1916, Petre P. Carp, conservator și partizan al alianței cu Germania impotriva Rusiei, a incercat să speculeze profundele afinități familiale și naționale ale regelui: „Majestate, un Hohenzollern nu a fost niciodată invins!”, dar Ferdinand i-a răspuns: „Te inșeli domnule Carp, eu am invins deja pe unul” , adică pe sine. Imediat după acest Consiliu de Coroană a survenit și o neașteptată secvență lacrimogenă intre Ferdinand și vechiul său camerist Neuman, căruia suveranul i s-a confesat cu ochii in lacrimi, că „in interesul țării al cărei rege sunt a trebuit să trag spada impotriva țării mele de origine”.
Reacția dură a familiei regelui, care era profund atașat de originile sale, dovedește cât de mare a fost dilema morală și afectivă a celui numit Ferdinand cel Loial, care a fost un introvertit sfios, opus oricăror tendințe dominatoare și care cu greu lua o hotărâre: impăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, in calitatea sa de cap al familiei de Hohenzollern, i-a retras dreptul de a purta ordinul casei sale, toate gradele și decorațiile acordate de Imperiul German, iar fratele mai mare al regelui, prințul Wilhelm, șeful casei de Hohenzollern, l-a renegat public și i-a anulat toate drepturile ce le avea ca membru al acestei Case princiare.    
Surprinzător de puțin au invățat românii și in special liderii lor politici din profilul moral al celor doi regi germani Carol și Ferdinand, care au știut să-și sacrifice cu o nobilă demnitate sentimentele și credințele lor culturale și naționale in numele resposabilităților pe care le resimțeau ca suverani ai țării lor de adopție. Loialitatea și corectitudinea față de interesele naționale supreme ale poporului pe care-l reprezentau au devenit calități extrem de rare printre politicienii români actuali.