MEMORIA CARTII POSTALE/ Micii săracilor ce muncesc

Fostul ministru de externe al României și ambasador la Washington, mâncând mici cu scobitoarea și bând bere dintr-un pahar de plastic sub privirea atent protectoare a primarului care este, in mijlocul unei mulțimi de tricouri roșii: această secvență propagandistică cuprinde poate cel mai bine elementele de percepție a românilor despre ziua de 1 mai: bere, mici (sau crenvurști sau fripturi), iarbă verde, scobitori, muștar. O imagine bucolică a “Zilei solidarității internaționale a celor de muncesc” așa cum era ea proclamată propaganda comunistă. Totul a inceput in Statele Unite pe 1 mai 1886, când, la chemarea Federației Sindicatelor – precursoarea Federației Americane a Muncii -, sute de mii de manifestanți de pe tot teritoriul SUA au cerut ca ziua legală de muncă să fie de 8 ore. Trei zile mai târziu, pe 3 mai 1886, la Chicago, in Piața Heymarket, au avut loc confruntări violente intre coloanele de muncitori greviști și poliție, soldate cu morți și răniți, iar spre seară sediul poliției a fost atacat de o bombă ce a provocat alte numeroase victime. Procesul controversat al liderilor anarhiști ce a urmat a avut un mare ecou internațional in rândul muncitorilor din Anglia, Olanda, Rusia, Franța, Italia, Spania, iar adjudecarea aniversării zilei de 1 mai a devenit obiectul unei concurențe intre muncitorii europeni și cei americani. Aceasta s-a intâmplat deoarece in timp ce Federația Americană a Muncii stabilise incă din 1888 ca ziua de 1 mai să fie o zi de susținere prin manifestații și greve a zilei de muncă de 8 ore, un an mai târziu, in 1889, social-democrații din Internaționala a II-a au stabilit la congresul de la Paris ca ziua de 1 mai să fie ziua internațională a muncitorilor. Ca urmare, muncitorii americani s-au dezis curând de ziua de 1 mai și au stabilit ca in prima luni a lunii septembrie să fie celebrată Ziua Muncii (Labour Day), ce a fost recunoscută ca sărbătoare legală de Congresul SUA in iunie 1894 și care continuă și astăzi să fie marcată de pick-nick-uri cu grătare la iarbă verde in ultimul weekend al verii. Socialiștii români s-au conformat hotărârilor celei de-a doua Internaționale Socialiste și au sărbătorit ziua de 1 Mai incepând din 1890, până la preluarea puterii de către comuniști, care și-au adjudecat in exclusivitate această sărbătoare laică cu vocația internațională. Ziua de 1 Mai a devenit Ziua Internațională a Muncii, fiind recunoscută drept o zi de sărbătoare națională, nelucrătoare, in majoritatea țărilor (cu excepția Australiei și Elveției), dar și obiectul unor repetate exploatări propagandistice de către regimurile totalitare. Primii au fost bolșevicii ruși, care au transformat ziua de 1 mai intr-o sărbătoare de stat ce confisca tradițiile mișcării muncitorești prin defilări și serbări populare ințesate cu lozinci, pancarde și discursuri ale liderilor. Modelul sovietic de exploatare propagandistică a zilei de 1 Mai fost apoi preluat de toate regimurile comuniste. Național-socialismul german a incercat și el să-și insușească propagandistic ziua de 1 mai a cărei semnificație Hitler vroia să o devieze de la simbolul decadentei lupte de clasă la cel al unității și inălțării națiunii. Sărbătorile naziste de 1 Mai erau tot câmpenești și cu bere, dar fără sindicate, ce fuseseră interzise. Prăbușirea comunismului in URSS și in Europa de est a atras și căderea in desuetudine a zilei de 1 Mai datorită intensei uzuri propagandistice suferite, est-europenii, dar nu numai ei, redescoperind in schimb zilele libere recunoscute de stat la marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul… Desigur, cu excepția partidelor declarate de stânga, care incă se mai amăgesc cu populismul propagandei d’altădată, diluată’n mirosuri de bere, mici și cefe de porc.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al “Ziarului de Duminica” si revistei “Flacara”.