MEMORIA CARTII POSTALE/ O juvenilă premilitărie ideologică

Totul a inceput imediat după invazia Cehoslovaciei de către URSS, cu sprijinul altor cinci state membre ale Tratatului de le Varșovia, in noaptea de 20 spre 21 august 1968. La celebrul miting din fața balconului clădirii CC al PCR, pe Ceaușescu – imbătat de aerul unui autentic sprijin popular emanat de zecile de mii de bucureșteni speriați de posibilitatea unei intervenții a Armatei Roșii – l-a luat valul și a ieșit din tonul prudent pregătit al discursului, condamnând cu vehemență invazia sovietică și anunțând totodată că “intregul popor român nu va permite nimănui să incalce teritoriul patriei noastre”. Cu doar câteva ore inainte, tot el hotărâse reinființarea gărzilor patriotice muncitorești (amintindu-și probabil de bandele de mardeiași instruite de NKVD in septembrie-octombrie 1944 pentru acțiuni de intimidare și preluare a puterii politice de către comuniști in februarie-martie 1945 sau de reflexul de frică transmis de revoluția anticomunistă din Ungaria datorită căreia au fost imediat inființate gărzile muncitorești la 5 noiembrie 1956, desființate apoi in 1962). La 5 septembrie 1968 a fost semnat Decretul privind constituirea, organizarea și funcționarea gărzilor patriotice ca o organizație paramilitară aflată la dispoziția PCR, iar la 15 noiembrie 1968 a apărut și Legea nr. 33 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conceptul, ce avea să fie atât de des și cu drag invocat mai târziu de generații intregi de tovarăși și domni generali și colonei ai armatei române, privind “războiul intregului popor pentru apărarea țării”, avea să fie legiferat abia pe 28 decembrie 1972, prin Legea nr. 14 privind apărarea națională a RSR. Greu de spus dacă Nicolae Ceaușescu a vizionat acea secvență filmată la 20 aprilie 1945 cu Hitler având gulerul ridicat al mantalei, felicitând câțiva copilandri ințepeniți in uniformă – ultimii-apărători-carne-de-tun ai Berlinului asediat de Armata Roșie și dacă modelul organizației Hitlerjugend a generat ideea formațiunilor tineretului pentru apărarea patriei. Doar Dumnezeu i-a ferit pe adolescenții români să ajungă intr-o asemenea teribilă situație, a unui război al intregului popor in care să fie sacrificați de Dictator, desigur după ce acesta i-a felicitat călduros. Potrivit legilor române, așa cum au fost ele inspirate de Ceaușescu, tineretul școlar incepând din clasa a IX-a, băieți și fete cu vârste de la 16 la 20 de ani, trebuia să-și insușească cunoștințe și deprinderi militare, tehnice și sanitare, să se călească fizic. Tinerii trebuiau “să fie educați in spiritul disciplinei și ordinii, al internaționalismului proletar, al abnegației in apărarea independenței și suveranițății naționale, a cauzei socialismului și păcii in lume”. Instrucția urma să fie executată centralizat (in curtea liceului, in tabere de profil, in poligoanele armatei sau ale gărzilor patriotice) de ofițeri și subofițeri in rezervă (profesori de liceu, maiștri, educatori) sub conducerea UTC și cu sprijinul organelor de stat, in principal a Ministerului Apărării Naționale pentru armament și muniție. In schimb, adolescenții trebuiau conform Legii 14/ 1972 să-și procure contracost (adică din banii părinților) masca contra gazelor și trusa sanitară antichimică, iar ulterior chiar și uniforma de pânză albastră cu beretă și ecuson. Dacă așa stăteau lucrurile din punct de vedere oficial și al propagandei de partid, amintirile adolescenților din acei ani consemnează secvențe cu totul diferite, unele situate la granița tragicomicului. Astfel mulți liceeni au aflat cu stupoare la orele de PTAP că in cazul unei lovituri nucleare se pot apăra neuitându-se la lumină, aruncându-se la pământ cu picioarele spre ciupercă și acoperindu-și capul cu mâinile. Tot la PTAP li se explica adolescenților (dintre care unii apucaseră să vadă acasă la video prima serie din Rambo sau din cele cu Chuck Norris in rolul colonelului Braddock) că oricât de puternici, bine inarmați și numeroși ar fi perfizii imperialiști care ar ataca țara noastră, ei nu ar avea nici o șansă in fața unei armate a intregului popor, care ar număra, hai, nu douăzeci, dar oricum câteva milioane bune de luptători.

Cea mai mare dezamăgire a tinerilor venea la sedințele din poligon, când, după cumplit de lungi explicații și măsuri de protecție, nici vorbă să tragă cu un pistol mitralieră automat, celebrul Kalashnikov, ci abia dacă primeau cinci gloanțe de țintit, foc cu foc, la o țintă de carton, dintr-o amărâtă de pușcă Jeko. Au fost insă și niște avantaje: curelele de cauciuc de la masca de gaze (zgârciurile) au fost folosite cu succes la minunate prăștii, iar gențile măștilor au devenit niște ghiozdane cu atât mai “cool”, cu cât erau mai inscripționate cu numele unor formații precum Kiss, Metallica sau ACDC.