Totul a inceput imediat după invazia Cehoslovaciei de către URSS, cu sprijinul altor cinci state membre ale Tratatului de le Varșovia, in noaptea de 20 spre 21 august 1968.
Totul a inceput imediat după invazia Cehoslovaciei de către
URSS, cu sprijinul altor cinci state membre ale Tratatului de le
Varșovia, in noaptea de 20 spre 21 august 1968. La celebrul miting
din fața balconului clădirii CC al PCR, pe Ceaușescu – imbătat de
aerul unui autentic sprijin popular emanat de zecile de mii de
bucureșteni speriați de posibilitatea unei intervenții a Armatei
Roșii – l-a luat valul și a ieșit din tonul prudent pregătit al
discursului, condamnând cu vehemență invazia sovietică și anunțând
totodată că “intregul popor român nu va permite nimănui să incalce
teritoriul patriei noastre”.
Cu doar câteva ore inainte, tot el hotărâse reinființarea
gărzilor patriotice muncitorești (amintindu-și probabil de bandele
de mardeiași instruite de NKVD in septembrie-octombrie 1944 pentru
acțiuni de intimidare și preluare a puterii politice de către
comuniști in februarie-martie 1945 sau de reflexul de frică
transmis de revoluția anticomunistă din Ungaria datorită căreia au
fost imediat inființate gărzile muncitorești la 5 noiembrie 1956,
desființate apoi in 1962).
La 5 septembrie 1968 a fost semnat Decretul privind
constituirea, organizarea și funcționarea gărzilor patriotice ca o
organizație paramilitară aflată la dispoziția PCR, iar la 15
noiembrie 1968 a apărut și Legea nr. 33 privind pregătirea
tineretului pentru apărarea patriei. Conceptul, ce avea să fie atât
de des și cu drag invocat mai târziu de generații intregi de
tovarăși și domni generali și colonei ai armatei române, privind
“războiul intregului popor pentru apărarea țării”, avea să fie
legiferat abia pe 28 decembrie 1972, prin Legea nr. 14 privind
apărarea națională a RSR.
Greu de spus dacă Nicolae Ceaușescu a vizionat acea secvență
filmată la 20 aprilie 1945 cu Hitler având gulerul ridicat al
mantalei, felicitând câțiva copilandri ințepeniți in uniformă –
ultimii-apărători-carne-de-tun ai Berlinului asediat de Armata
Roșie și dacă modelul organizației Hitlerjugend a generat ideea
formațiunilor tineretului pentru apărarea patriei. Doar Dumnezeu
i-a ferit pe adolescenții români să ajungă intr-o asemenea teribilă
situație, a unui război al intregului popor in care să fie
sacrificați de Dictator, desigur după ce acesta i-a felicitat
călduros.
Potrivit legilor române, așa cum au fost ele inspirate de
Ceaușescu, tineretul școlar incepând din clasa a IX-a, băieți și
fete cu vârste de la 16 la 20 de ani, trebuia să-și insușească
cunoștințe și deprinderi militare, tehnice și sanitare, să se
călească fizic. Tinerii trebuiau “să fie educați in spiritul
disciplinei și ordinii, al internaționalismului proletar, al
abnegației in apărarea independenței și suveranițății naționale, a
cauzei socialismului și păcii in lume”. Instrucția urma să fie
executată centralizat (in curtea liceului, in tabere de profil, in
poligoanele armatei sau ale gărzilor patriotice) de ofițeri și
subofițeri in rezervă (profesori de liceu, maiștri, educatori) sub
conducerea UTC și cu sprijinul organelor de stat, in principal a
Ministerului Apărării Naționale pentru armament și muniție. In
schimb, adolescenții trebuiau conform Legii 14/ 1972 să-și procure
contracost (adică din banii părinților) masca contra gazelor și
trusa sanitară antichimică, iar ulterior chiar și uniforma de pânză
albastră cu beretă și ecuson.
Dacă așa stăteau lucrurile din punct de vedere oficial și al
propagandei de partid, amintirile adolescenților din acei ani
consemnează secvențe cu totul diferite, unele situate la granița
tragicomicului. Astfel mulți liceeni au aflat cu stupoare la orele
de PTAP că in cazul unei lovituri nucleare se pot apăra
neuitându-se la lumină, aruncându-se la pământ cu picioarele spre
ciupercă și acoperindu-și capul cu mâinile. Tot la PTAP li se
explica adolescenților (dintre care unii apucaseră să vadă acasă la
video prima serie din
Rambo sau din cele cu Chuck Norris in
rolul colonelului Braddock) că oricât de puternici, bine inarmați
și numeroși ar fi perfizii imperialiști care ar ataca țara noastră,
ei nu ar avea nici o șansă in fața unei armate a intregului popor,
care ar număra, hai, nu douăzeci, dar oricum câteva milioane bune
de luptători.
Cea mai mare dezamăgire a tinerilor venea la sedințele din
poligon, când, după cumplit de lungi explicații și măsuri de
protecție, nici vorbă să tragă cu un pistol mitralieră automat,
celebrul Kalashnikov, ci abia dacă primeau cinci gloanțe de țintit,
foc cu foc, la o țintă de carton, dintr-o amărâtă de pușcă Jeko. Au
fost insă și niște avantaje: curelele de cauciuc de la masca de
gaze (zgârciurile) au fost folosite cu succes la minunate prăștii,
iar gențile măștilor au devenit niște ghiozdane cu atât mai “cool”,
cu cât erau mai inscripționate cu numele unor formații precum Kiss,
Metallica sau ACDC.